Actualitate
Locuitorii orașelor mici au resimțit un nivel de anxietate mai ridicat în pandemie, față de cei din orașe mari sau de la sate
Un nivel de anxietate mai ridicat în primul val al pandemiei a fost resimțit de locuitorii orașelor mici, comparativ cu cei de la sate sau din orașele mari.
Este concluzia unui studiu realizat de Memory Lab, echipă de studii științifice privind memoria, din cadrul Departamentului de Psihologie al Universității din București.
Cu privire la nivelul mai ridicat de anxietate resimțit în orașele mici, autorii notează că nu există studii care să dovedească o relație clară între zonele urbane și problemele mentale, dar unele cercetări au indicat legături între locul unde trăiesc oamenii și numărul de cazuri de anxietate/depresie. Studiul face trimitere la faptul că zonele rurale oferă mai multe soluții pentru a face față stresului și prezintă un număr mai mic de cazuri de depresie, pe când zonele urbane medii și mari se remarcă prin cel mai scăzut nivel al șomajului și prin condiții economice și de trai mai bune. În aceste condiții, cele mai afectate zone, în izolarea cauzată de pandemie, au fost orașele mici, potrivit edupedu.ro.
Studiul arată că nu a fost diferență mare între bărbați și femei, deși unele studii internaționale au indicat că, în general, anxietatea se resimte mai puternic în rândul femeilor. Autorii notează că lipsa unor date relevante poate fi cauzată de faptul că cei mai mulți participanți la studiu sunt femei, existând un dezechilibru, din acest punct de vedere, în eșantion.
Același studiu mai arată, între altele, că legăturile familiale nu sunt indicator al stării de anxietate, în pofida așteptărilor, deoarece rezultatele sugerează că familia nu este percepută ca un scut protector împotriva amenințării pandemice și, ca atare, legăturile familiale strânse nu au contribuit la o scădere a stării de anxietate.
sursă: edupedu.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News