Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Locul inedit în care un hoț din Ocna Mureș a ascuns un parizer furat de la o vecină. Cine l-a descoperit și ce a făcut cu el

Publicat

Doi tineri din Ocna Mureș au fost condamnați pentru furt calificat, după ce au sustras din casa unei vecine o sumă de bani, un parizer, dar și o caserolă de carne tocată. 

Parizerul a fost descoperit chiar de tatăl unuia dintre cei doi hoți, într-o locație mai puțin obișnuită. 

Mai exact, bărbatul a găsit parizerul furat de fiul său, într-o mașină de spălat, din locația în care acesta domiciliază.

Modul în care cei doi au furat banii și produsele alimentare este descris în motivarea Judecătoriei Aiud din data de 4 iulie 2023.

Aceștia și-au primit în primă instanță pedepsele pentru furt calificat, iar motivarea a fost făcută publică.

Potrivit magistraților, ”la data de 13.02.2023, în jurul orei 17.30, inculpatul (…) împreună cu inculpatul (…), prin forțarea ușii de intrare, au pătruns în locuința persoanei vătămate, situată în Ocna Mureș, ocazie cu care au sustras suma de 250 lei.

Ulterior, în noaptea de 14/15.02.2023, în jurul orei 01.00, prin escaladarea gardului, inculpatul a pătruns din nou în locuința persoanei vătămate, situată în , ocazie cu care a sustras un parizer și o caserolă cu carne tocată”, se arată în motivarea instanței.

La scurt timp, tatăl unuia dintre cei doi a găsit parizerul furat de acesta.

”Tatăl inculpatului, a declarat în faza de urmărire penală că în după-masa zilei de 15.02.2023 a găsit o bară de parizer în maşina de spălat din imobilul unde domiciliază fiul său, ocazie cu care şi-a dat seama că aceasta a fost sustrasă de de acesta de la vecina lor, motiv pentru care i-a dat parizerul acesteia, care l-a recunoscut ca fiind al ei”, se mai arată în motivarea instanței.

Pentru faptele de furt calificat cei doi au fost condamnați la un an și șase luni și respectiv un an și opt luni de închisoare cu suspendare.

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax