Connect with us
Publicitate

Eveniment

Loteria Bonurilor Fiscale: Niciun câștigător din județul Alba, în primele trei zile de la extragerea din 19 iulie

Publicat

bon fiscal, 6 lei Dacă la o zi după prima extragere la Loteria Bonurilor Fiscale, din 13 aprilie, erau zeci de locuitori din Alba care se înregistraseră la Finanţe cu şanse de câştig, de data aceasta, la trei zile după etapa din 19 iulie, niciun contribuabil din judeţ nu a venit cu bonuri la AJFP. Fie au fost dezamăgiţi de valoarea mică a câştigurilor anterioare – 56 de lei pentru cei din 13 aprilie, fie au observat „reversul medaliei”, adică verificări de la ANAF ori pur şi simplu nu au bonuri cu valoarea câştigătoare, cert este că, deocamdată, nu sunt „clienţi” din Alba la premii.

Situaţia se regăseşte şi la nivel naţional, doar 27 de potenţial câştigători care au făcut cumpărături cu cardul şi ar avea şanse la premiul de un milion de lei, care se împarte, potrivit noului regulament, la maximum 100 de câştigători.

Extragerea la Loteria Bonurilor Fiscale a avut loc duminică, 19 iulie. La trei zile după, în județul Alba nu s-a înregistrat vreun câștigător cu bon în valoare de 509 lei. Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).

Conform reglementărilor din Legea nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iunie 2015, se acordă maximum 100 de premii. Regulamentul a fost modificat după ce, la extragerea din aprilie au fost aproape 18.000 de câștigători, iar premiul care a revenit fiecăruia a fost de doar 56 de lei.

Comparativ, în judeţul Alba, a doua zi după extragerea din aprilie erau 46 de bonuri fiscale înregistrate la AJFP Alba, numărul a ajuns la 100 până în 15 aprilie şi s-a dublat până în 17 aprilie. La finalul procedurii de înregistrare, verificare şi validare, 442 de locuitori din judeţul Alba au primit fiecare 56 de lei.

Citeşte şi Suspiciuni de FRAUDĂ după Loteria bonurilor fiscale din 13 aprilie. LISTA câştigătorilor: peste 400 dintre aceştia sunt din Alba

Citeşte şi Reversul medaliei după câştigurile la Loteria bonurilor fiscale. ANAF verifică restanţele contribuabililor

Ca urmare a modificării regulamentului, premiul de un milion de lei pus în joc la fiecare extragere va fi împărțit la cel mult 100 de câștigători, rezultând un premiu de cel puțin 10.000 de lei.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează a început de luni, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul’, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înregistrare va putea verifica existența acestuia pe lista centralizatoare, explică MFP.

În cea de-a doua etapă de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată într-o nouă extragere televizată, ce va fi anunțată ulterior.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP – www.mfinante.ro Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

Detalii despre a doua etapă de selecție a câștigătorilor în cadrul Loteriei bonurilor fiscale

În cazul realizării celei de a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Și această extragere va fi realizată cu urnele CNLR și va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunțată ulterior.

Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător și, totodată, va reprezenta baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislația în vigoare. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare, sunt eliminate din listă.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Pentru selectarea bonurilor câștigătoarea din rândul celor emise în luna iulie, extragerea va fi organizată în data de 16 august 2015.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate