Actualitate
Loteria Română: Report de aproape 5,5 milioane de euro la Loto 6/49. Premii foarte mari și la Joker
Valoarea reportului înregistrat la jocul Loto 6 din 49 a ajuns la aproape 5,5 milioane de euro, în timp ce la Joker suma cumulată a premiilor depăşeşte 4,82 milioane de euro, arată informaţiile Loteriei Române.
Duminică, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la jocurile de joi, 25 ianuarie, au fost acordate peste 17.700 de câştiguri în valoare totală de 1,21 milioane de lei, transmite Agerpres.
Tragerile loto sunt transmise în direct pe România TV, de la ora 18:30.
Potrivit sursei citate, la Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 27,36 milioane de lei (mai mult de 5,49 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în cuantum de peste 8,04 milioane de lei (circa 1,61 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, reportul depăşeşte 24,02 milioane de lei (peste 4,82 milioane de euro), iar la categoria a II-a sunt în joc peste 447.300 de lei (aproximativ 89.800 de euro), în timp ce la categoria a III-a reportul „sare” de 53.500 de lei (peste 10.700 de euro).
De asemenea, la jocul Noroc Plus, la categoria I, reportul este în valoare de peste 37.800 de lei. Totodată, la Loto 5/40, categoria I, s-a cumulat suma de 168.200 de lei (peste 33.800 de euro), iar la Super Noroc s-au strâns peste 36.200 de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News