Lovitură sub centură pentru piețari: Modificări în procedura de obţinere a certificatelor de producător
Sistemul care parazitează de ani buni agricultura ar putea dispărea în curând, lăsând locul adevăraţilor producători agricoli. Potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de MADR, certificatele de producător vor fi emise doar pe numele celor care muncesc pământul şi dovedesc acest lucru printr-un aviz eliberat de asociaţiile de producători din care fac parte.
“Atestarea profesională a solicitanţilor de certificat de producător se realizează de către structuri asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean/ regional/ naţional, precum şi de către structuri teritoriale de consultanţă agricolă, după caz, care se înregistrează în acest scop la primăriile unităţilor/ subdiviziunilor administrativ teritoriale”, se arată în documentul citat și postat pe site-ul MADR.
Mai mult de atât, în agricultură totul va fi verificat „la sânge”. Ca o noutate, situaţia declarată de producătorii agricoli va fi verificată în teren, astfel încât falşii producători nu vor mai avea cum să se ascundă, iar certificatele de producător şi concordanţa conţinutului acestora cu produsele care se comercializează vor fi verificate pe întreaga durată a activităţii din pieţe de către administratorii pieţelor, împreună cu personalul din subordine şi reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi ai structurilor subordonate, cu sprijinul poliţiei şi al jandarmilor. Toate datele înscrise de producătorul agricol în cerere sunt verificate de asociaţiile sau organizaţiile din agricultură şi sunt certificate de către primăriile în a căror rază teritorială își are solicitantul exploataţia.
Ca urmare a acestor acțiuni, angajaţii unor primării de comună din judeţ nu mai pot să emită pe baza unor date false certificatele de producători. Odată cu modificarea legislaţiei în vigoare, aceştia vor plăti din greu în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi. Potrivit proiectului de hotărâre, primarii care eliberează certificatul de producător fără existenţa vizei structurilor asociative profesionale şi a procesului-verbal de verificare pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.
Reglementarea ce va fi adoptată prevede pedepse și pentru administratorii de pieţe care „închid ochii” și închiriază tarabe celor ce nu sunt în regulă cu actele de proveniență a legumelor și fructelor. Proiectul cuprinde pedepse aspre. În acest sens, în act se stipulează că: “închirierea de mese şi cântare, fără verificarea existenţei şi valabilităţii certificatului de producător, neorganizarea acţiunilor de control de către administratorul pieţei şi neluarea de către acesta a măsurilor pentru îndepărtarea din piaţă a persoanelor care nu posedă certificat de producător, precum şi necompletarea la zi de către administratorul pieţei a Registrului de evidenţă a producătorilor individuali şi a comercianţilor se sancţionează cu sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei, iar intermediarii, cu până la 10.000 de lei”.
Dorel LAZĂR
Foto: arhivă
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)