Connect with us
Advertisement

Administrație

Luni, dată limită pentru schimbarea documentelor expirate în pandemie. Recomandarea autorităților

Publicat

Luni, 6 iunie, este termen limită pentru schimbarea actelor expirate în pandemie. Cei care au beneficiat de amânare în starea de alertă au fost îndrumați să-și preschimbe cărțile de identitate, permisele sau alte acte, din timp.

Folosirea în continuare a documentelor expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă este posibilă fiindcă, așa cum stabilește Legea 55/2020, “valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”, potrivit avocatnet.ro.

Starea de alertă s-a aplicat până în 8 martie 2022.

Valabilitatea documentelor a fost prelungită 90 de zile după încetarea stării de alertă pentru actele de identitate (buletin/ card de identitate, viză de flotant etc.), permis auto și autorizații de circulație provizorie (dacă exista poliță RCA valabilă), de exemplu.

Pentru dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere (cu drept de circulație), acestea au rămas valabile pe toată perioada stării de alertă și încă zece zile de la încetarea acesteia, adică până pe 18 martie 2022.

Valabilitatea inspecției tehnice periodice nu s-a prelungit nici pe perioada stării de alertă și nici nu se prelungește în continuare. Nici valabilitatea pașapoartelor nu se prelungește automat.

Recomandarea autorităților a fost ca persoanele cu documente expirate să se adreseze din timp personalului de la ghișee, pentru a evita aglomerația.

sursă: avocatnet.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement