Connect with us
Publicitate

Educație

Lustruiți ghetuțele! Vine MOȘ NICOLAE! Cine a fost sfântul ocrotitor al copiilor săraci și al celor acuzați pe nedrept

mos nicolae

Publicat

În 6 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii și protectorul copiilor. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. În ziua de 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care vine să le aducă daruri.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, scrie News.ro.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. Idei de URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

Citește și Mesaje haioase de Moș Nicolae. Urări funny pe care le poți trimite Nicușorilor și Nicoletelor din viața ta

Cât cheltuie românii de Moș Nicolae

De Moş Nicolae, românii sunt dispuşi să cheltuie în jur de 350 de lei pentru cadouri. Majoritatea vor cumpăra dulciuri, jucării şi haine.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI, SMS și felicitări frumoase pe care le poți trimite celor dragi de Moș Nicolae

Conform datelor celui mai recent studiu de piață realizat de către MEDNET Marketing Research Center, 87,3% dintre persoanele din mediul urban intenționează să cumpere cadouri de Moș Nicolae pentru cei dragi. Potrivit sursei citate, de-a lungul ultimilor 4 ani (2015-2018), procentul celor care sunt darnici cu ocazia primului moș din decembrie este constant.

Cine a fost Sfântul Nicolae

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

În credința populară Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină.

Superstiții și tradiții de Moș Nicolae

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casa crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe. În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar, dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecarui copil în parte.

Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corabierii de la înec, protejează soldații pe timp de război, potrivit calendarulortodox.ro

Conform tradiției populare, în nopțile sfintite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Minuni făcute de Sfântul Nicolae

O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.

De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi.

Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Tradiţii şi obiceiuri de Moș Nicolae

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Moş Nicolae va veni să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Unde se sărbătorește Sfântul Nicolae

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina.

Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor, cât și a activităților caritabile.

La nemți, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea imaginii creștine a Sfântului cu o figură păgână. Acesta este văzut de către germani ca un bătrân cu un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțele pe care copiii și le pregătesc minuțios pentru venirea Moșului, acestia scriu în ajun o scrisoare în care apar toate dorințele lor, dar și câțiva morcovi pentru caii moșului.

Mai mult, Sfântul Nicolae are mereu cu el o carte în care sunt trecute toate faptele copiilor, fie ele bune sau rele. Iar dacă nu au fost cuminţi, cei mici primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele părți ale Germaniei, copiii se îmbracă în Moș Nicolae și colindă toate casele vecine, în timp ce gazdele le oferă dulciuri.

Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia.

Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari.

Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate