Eveniment
MAE: Avertizare de călătorie în Bulgaria. Au fost introduse noi taxe de drum, iar cele vechi au fost majorate
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulația autovehiculelor de marfă și pasageri.
Începând cu data de 1 iulie, drumurile naționale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă și pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi și drumurile naționale de categoria I va fi majorat în două etape.
Vezi și: Concediu în Bulgaria 2022: Ghid de călătorie cu mașina. La ce trebuie să fii atent acolo și cum să ieși din situații neprevăzute
Astfel, majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă și pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 și, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.
Taxele pentru vinietele electronice în Bulgaria, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat.
A. Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• între 6 și 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 5 și 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 2 și 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.
Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• între 10 și 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 6 și 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 4 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.
B. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• între 16 și 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 13și 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 9 și 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• între 26 și 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 22 și 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 19 și 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.
C. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• În limita a/de la 15 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naționale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV și 32 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• În limita a/de la 29 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naționale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV și 43 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.
D. Pentru autocarele cu greutate între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 și 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 și 8 stotinci.
E. Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 și 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 și 9 stotinci.
În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.
Toți cei interesați pot obține informații relevante, după cum urmează:
• privind vinieta electronică și taxele de drum tip TOLL – www.bgtoll.bg/ro/;
• privind situația traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare – www.mvr.bg/gdgp/информационен-център/пресцентър/ежедневен-трафик-по-гкпп;
• privind starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de Internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
• privind regimul vamal la intrarea în R. Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției “Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens;
Cetățenii români vor putea intra în Bulgaria prin orice punct de trecere a frontierei în baza documentului de călătorie valabil (carte de identitate sau pașaport electronic).
Drumul prin Bulgaria este preferat de cei mai mulți români, mai ales de cei din zona sudică a țării, datorită distanțelor mai mici.
Pe întreaga porțiune se circulă relativ bine, chiar și în lipsa autostrăzilor, dar trebuie să fiți atenți la timpii de așteptare în vămi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News