Eveniment
Maghiarii din Transilvania, cea mai pro-rusă comunitate din România. Ce cred ungurii despre Putin și invazia din Ucraina
Marea majoritate a maghiarilor din Transilvania a devenit pro-Putin, arată o serie de sondaje citate de Transtelex.
Publicația notează că „mesajele populiste și conținutul antioccidental generat artificial câștigă tot mai mult spațiu în rândul maghiarilor din Transilvania”.
„Românii au încredere în UE, în Occident, în Statele Unite; maghiarii transilvăneni în Viktor Orbán și în guvernul Fidesz”, rezumă Transtelex, citată de G4Media.
Această situație provine din faptul că, în rândul maghiarilor, comunicarea despre război a fost complet dominată de mass-media publică maghiară, total aservită lui Viktor Orban.
Potrivit acestor sondaje comentate de politologul Tibor Toró, doar 25% dintre cetățenii din județele domintate de populație maghiară au considerat că Putin și Rusia sunt responsabili pentru războiul din Ucraina
53% au spus că Ucraina și NATO sunt de vină pentru izbucnirea conflictului armat, deoarece Ucraina a devenit prea apropiată de NATO.
Rezultatele sunt în totală contradicție cu opinia publică românească, în condițiile în care 74% dintre români consideră Rusia responsabilă pentru război și doar 16% dau vina pe Ucraina și NATO.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News