Aiud
Apa potabilă, oprită într-un cartier din Aiud. APA CTTA a anunțat că execută lucrări la conductele de alimentare

Locuitorii unui cartier din Aiud au rămas miercuri fără alimentare cu apă potabilă, din cauza efectuării unor lucrări.
Potrivit unui comunicat al APA CTTA CTTA SA – Sucursala Aiud, miercuri, 2 august, execută lucrări de cuplare la conductele de aducțiune apă din Municipiul Aiud.
Astfel, se va întrerupe furnizarea apei pentru consumatorii de pe strada Transilvaniei nr. 1-79 și pentru blocurile din cartierul Transilvaniei.
Intervalul orar în care se întrerupe furnizarea apei potabile
”În intervalul 08:00 – 20:00, consumatorii, în special cei situați în zone mai înalte, vor putea sesiza o reducere a presiunii sau chiar lipsa totală a apei.

Cetățenii sunt rugați să-și asigure rezerve de apă pentru acest interval de timp.
Eventualele perturbații, precum și zona în care apar, pot fi semnalate la nr. de telefon: 0258/861 932 sau 0258/864 018.
SC Apa CTTA SA își cere scuze pentru disconfortul creat, lucrările fiind necesare funcționării mai bune a rețelei de apă din municipiul nostrum”, se arată în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News