Eveniment
Mai mulți bani pentru bisericile și parohiile din Alba Iulia, în 2024. Cât vor primi pentru întreținere și diverse lucrări. LISTA
Primăria Alba Iulia vrea să aloce în acest an o sumă record de 1,4 milioane de lei din bugetul local în vederea întreținerii sau efectuării unor lucrări diverse la 44 de biserici, mănăstiri și parohii din municipiu. Sumele propuse în proiectul de buget din acest an pentru fiecare unitate de cult variază între 5.000 și 155.000 de lei.
Suma propusă pentru susținerea cultelor în 2024, cuprinsă în proiectul de buget al municipiului Alba Iulia, este cu 600.000 de lei mai mare față de cea alocată în anii 2023 și 2022.
Reamintim faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, Consiliul local poate aloca parohiilor, din bugetul local, sumele necesare pentru completarea fondurilor proprii destinate întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, construirii şi reparării lăcaşurilor de cult, conservării şi întreţinerii bunurilor din patrimoniul cultelor religioase şi alte lucrări.
Bani pentru bisericile și parohiile din Alba Iulia – lista unităților de cult
Lista unităților de cult din municipiul Alba Iulia care vor primi sprijin financiar pentru întreținere și diverse lucrări:
- Sediul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Centru I – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Centru II – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Lipoveni – 55.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Maieri I – 40.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Maieri II – 105.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Sf. Cuv. Paraschiva – 80.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Tolstoi – 95.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Cetate I – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Cetate II – 25.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Sf. Antonie – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Sf. Ecaterina – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Platoul Romanilor – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Lumea Nouă – 25.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Sf. Ap. Petru și Pavel – 5.000 lei
- Parohia Alba iulia – Mihai Viteazul – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Întămpinarea Domnului – 55.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Dealul Furcilor – 35.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Cartier Nou I – 80.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Cartier Nou II – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Recea – 5.000 lei
- Parohia Alba Iulia – Orizont – 5.000 lei
- Mănăstirea Sf.Ioan Botezătorul – 5.000 lei
- Mănăstirea Ortodoxă „Hristos Pantocrator” – 50.000 lei
- Parohia Partoș – 80.000 lei
- Parohia Bărăbanț – 80.000 lei
- Parohia Micești – 80.000 lei
- Parohia Pâclișa – 5.000 lei
- Parohia Oarda de Jos – 50.000 lei
- Parohia Oarda de Sus – 50.000 lei
- Parohia Greco- Catolică „Schimbarea la față” Bărăbanț – 25.000 lei
- Parohia Greco-Catolică Alba iulia I cu hramul Spiritul Sfănt – 50.000 lei
- Protopopiatul Greco – Catolice Alba Iulia – 5.000 lei
- Parohia Romano – Catolică Alba Iulia – 155.000 lei
- Biserica Romana Unită cu Roma Greco Catolică Parohia Alba Iulia II – 35.000 lei
- Parohia Reformată – 25.000 lei
- Parohia Romano – Catolică Bărăbanț – 5.000 lei
- Biserica Creștină Apostolică Maranata – 5.000 lei
- Biserica Creștină Baptistă Cetatea Alba Iulia – 5.000 lei
- Comunitatea Evreilor Alba Iulia – 5.000 lei
- Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – 5.000 lei
- Biserica Penticostala Filadelfia – Oarda – 15.000 lei
- Biserica Penticostală Micești – 5.000 lei
- A.R. Uniunea Creștină Penticostală Duhul Sfânt AGAPE – 5.000 lei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
miercuri, 07.02.2024 at 12:38
De sănătate avem nevoie, nu de jelanii. Sunt peste 26 000 de biserici de diferite confesiuni şi doar vreo 560 de spitale. Ar trebui ca ambulanţa să ducă pacienţii la biserică, unde au timp să-i rezolve cu o rugăciune. O fi făcut cineva socoteala câţi trăntori sunt plăţiţi de stat din rândul bisericii şi câţi din rândul celor care se ocupă cu sănătatea ?
Cornelia
miercuri, 07.02.2024 at 18:48
amin