Eveniment
Maia Sandu cere Parlamentului să declare STARE DE URGENȚĂ în Republica Moldova. Țara se pregătește pentru refugiați
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat joi, 24 februarie, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că Guvernul va cere Parlamentului declararea stării de urgenţă în ţară în contextul situaţiei din Ucraina.
Vladimir Putin a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune specială în Donbas. După anunţul preşedintelui Rusiei, au început să aibă loc explozii în oraşele Kiev, Odesa Harkov şi în estul Ucrainei.
Declarații Maia Sandu:
”În această dimineață, Rusia a lansat atacuri militare asupra țării vecine, Ucraina, încălcând flagrant normele dreptului internațional. Comunitatea internațională e unanimă în condamnarea acestui act de război.
Am convocat Consiliul Suprem de Securitate. Am stabilit că Guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență.
Am dispus intensificarea eforturilor de patrulare ale subdiviziunilor MAI pentru a preveni eventuale provocări.
Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în Ucraina să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins, cu forțe suplimentare.
Mai multe curse cu destinația Ucraina au aterizat azi la Chișinău. Vom avea grijă de acești oameni.
Se atestă o creștere a fluxului de tranzit la frontiere. Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. În acest moment, suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni” a declarat Maia Sandu.
UPDATE VIDEO A început războiul. Putin atacă Ucraina cu avioane, tancuri și navele militare. Explozii în Kiev, Harkov sau Odesa
Sute de mașini cu număr de Ucraina sunt joi dimineață la punctul de frontieră Palanca dintre Ucraina și Republica Moldova, potrivit imaginilor de pe camerele de luat vederi.
Imagini live de pe camerele de la graniță puteți viziona AICI.
Cetățenii ucraineni se evacuează din Ucraina după ce Rusia a lansat joi la prima oră un atac asupra țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News