Actualitate
Manager nou la spitalul din Cugir. Florin Arion, fostul şef al Poliţiei Locale, a preluat conducerea unităţii medicale
Conducerea Spitalului Orăşenesc Cugir a fost preluată de un nou manager, Florin Arion, de profesie jurist. Acesta a fost anterior şef Serviciu Administraţie Publică la Primăria Cugir şi şeful Poliţiei Locale.
Mesajul pe care l-a transmis acesta luni, odată cu preluarea funcţiei este că îşi propune să asigure în primul rând un management corect şi eficient, astfel încât activitatea cadrelor medicale de la nivelul instituţiei să poată răspunde nevoilor cetăţenilor cugireni.
Întrucât perioada următoare va fi foarte importantă pentru unitatea medicală locală, care trebuie să primească acreditarea, noul manager Arion Florin a făcut apel în primul rând la unitatea şi la responsabilitatea personalului din spital.
La evenimentul de numire în funcţia s-a vorbit despre posibilitatea încheierii unui contract de performanţă cu fiecare şef de secţie, după modelul contractului pe care-l va primi actualul manager în care sunt stipulate criteriile de performanţă.
Citeşte mai multe detalii pe Cugir24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News