Connect with us
Advertisement

Eveniment

Boloș, rupt de realitate după majorarea salariilor în plină criză: Dacă mă uit la salariile demnitarilor din UE, pot fi invidios

Publicat

Salariile demnitarilor din România sunt de 2.500 de euro în condiţiile în care demnitarii UE câştigă 15.000 de euro, însă având în vedere perioada de criză îngheţarea salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate, susţine ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

„Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios.

Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni.

Citește Salarii majorate cu 2000 de lei brut pentru parlamentari, miniștri, aleși locali și președinte. Vot favorabil la Senat

Să nu uităm Sprijin pentru România şi ulterior măsurile care au fost de îngheţare a salariilor demnitarilor. Ceea ce spune multe despre deciziile guvernamentale”, a declarat Marcel Boloş, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Salariile demnitarilor români sunt ”de bun simț”

El a mai spus că nivelurile de salarizare ale demnitarilor români nu sunt sfidătoare comparativ cu cele din UE, ci de bun simţ.

„De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro.

Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate…

Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ„, a afirmat Marcel Boloş.

Întrebat dacă ar trebui majorate salariile demnitarilor din România, el a spus că se află într-o situaţie delicată dacă se raportează la marea masă a oamenilor.

„În solidar cu oamenii aţi văzut că acum Guvernul şi Parlamentul nu au adoptat astfel de decizii care pot la un moment dat pentru oameni să fie decizii foarte sensibile.

Probabil că această îngheţare a salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate cu ceea înseamnă acum perioada de criză şi de sărăcie prin care trec oamenii”, a mai declarat Marcel Boloş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 21.09.2022 at 16:16

    Da ce demintari au ăia, şi ce „demnitari” avem noi ! Fără nici o calificare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement