Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

MARȚI: Exponatul lunii aprilie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Va fi expusă statueta lui Hercule, găsită în 2012 în Partoș


Publicat

Marți, 1 aprilie de la ora 12.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi prezentat Exponatul lunii aprilie. Cu această ocazie va fi expusă una dintre capodoperele artei romane de pe teritoriul vechii provincii Dacia, statueta lui Hercule, descoperită în Partoş – Alba Iulia, acum doi ani.

Statueta care îl reprezintă pe Hercule, cunoscută în literatura de specialitate drept Hercule Farnese, a fost descoperită accidental în vara anului 2012 în cartierul Partoș din Alba Iulia. Ulterior, ea a fost sustrasă din teren şi apoi recuperată de la cel care încerca să o plaseze fraudulos pe piaţa neagră a pieselor de artă.

Dincolo de povestea recuperării piesei, întrunind exigenţele unui adevărat roman poliţist, statueta este o capodoperă desăvârşită, cum puţine au fost descoperite până în momentul de faţă în Dacia romană, susţin reprezentanţii muzeului. Potrivit acestora, cercetările arheologice preventive efectuate în imediata vecinătate a locului descoperirii au scos în evidenţă contextul arheologic de care se leagă această piesă, anume forul oraşului, cunoscut sub numele de Municipium şi apoi Colonia Aurelia Apulensis.

Iată doar câteva dintre motivele ce invită publicul larg la cunoaşterea acestei piese ce face parte, fără umbra vreunei îndoieli, din tezaurul de antichităţi al României. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii.

Vedeţi AICI mai multe detalii despre statuie şi contextul în care a fost descoperită.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ECONOMIE

Când încep programele Rabla pentru mașini și electrocasnice. Precizările ministrului Mediului

Publicat

electrocasnice

Programele Rabla pentru mașini și pentru electrocasnice devin operaționale în scurt timp, după ce Guvernul va aproba, săptămâna aceasta, bugetul Administrației Fondului de Mediu, a anunțat telefonic la Digi24 ministrul Mediului Tanczos Barna.

„Se va aproba acest buget, sper, miercuri”, a spus ministrul, care a precizat că este vorba despre programele Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla Electrocasnice.

Ministrul spune că bugetul pentru Rabla Plus, care finanțează automobile plug-in și electrice, a fost dublat, și că a fost dublat astfel și numărul de mașini ce vor putea fi achiziționate, avansând și ideea unei suplimentări de buget pentru această zonă a pieței auto.

Pentru Rabla Clasic creșterea este de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, adică aproximativ 1.500 de euro pentru un tichet, iar valoarea ecobonusului crește de la 1.000 la 1.500 de lei și de la 2.500 la 3.000 de lei, „astfel încât mașinile care au emisii mai scăzute să beneficieze de un sprijin în plus”, a precizat ministrul Mediului.

Tanczos Barna spune că după aprobarea bugetului AFM este o chestiune de zile până când programele vor deveni operaționale.

Ministrul a adăugat că platforma pentru Rabla Electrocasnice va fi funcțională, după problema de anul trecut.

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Unde sunt locuri libere pentru vaccinare în Alba. Situația din centre, pentru imunizare cu Pfizer, Moderna și AstraZeneca

Publicat

Peste 3000 de locuri erau disponibile pentru vaccinare, luni seara, în județul Alba. Interesul pentru imunizarea cu AstraZeneca era în continuare scăzut.

Majoritatea celor înscriși pe listele de așteptare erau pentru vaccin Pfizer, cei mai mulți la centrul din Blaj, urmați de Alba Iulia – centrul de la Colegiul Militar și cel de la Cugir.

Cele mai multe locuri libere sunt pentru vaccinare cu AstraZeneca – peste 1.700, în timp ce pentru Pfizer mai erau aproximativ 400 și pentru Moderna aproape 900.

Situația pe centre era următoarea:

Centre Pfizer:

Alba Iulia – Sala de Sport UAB – 2 pe lista de așteptare

Alba Iulia – Centrul de la Colegiul Militar – 780 pe lista de așteptare

Blaj – 929 pe lista de așteptare

Aiud – 26 pe lista de așteptare

Câmpeni – 189 de locuri, 2 pe lista de așteptare

Cugir – 688 pe lista de așteptare

Ocna Mureș – 100 pe lista de așteptare

Sebeș – 104 pe lista de așteptare

Teiuș – 1 pe lista de așteptare

Zlatna – 230 de locuri, 3 pe lista de așteptare

Aiud – 26 pe lista de așteptare

Centru ModernaIghiu – 895 locuri, 7 pe lista de așteptare

Centre AstraZeneca

Alba Iulia – 1312 locuri, 7 pe lista de așteptare

Abrud – 440 locuri, 0 pe lista de așteptare

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost administrate 57.020 doze Pfizer BioNTech, 7.849 Moderna și 10.398 AstraZeneca.

Vezi, comparativ, care era situația locurilor libere la centrele de vaccinare din Alba în urmă cu o săptămână

sursă: vaccin.live

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Cazul crimei de la Răhău. Atacatorul, REȚINUT pentru 24 de ore. Va fi propus pentru arestare preventivă

Publicat

Bărbatul de 36 de ani, principalul suspect în cazul crimei de la Răhău, a fost reținut, luni, pentru 24 de ore, sub acuzațiile de omor, tentativă de omor și violare de domiciliu.

Marți va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Vezi VIDEO: CRIMA de la Răhău. Momentul în care principalul suspect a fost prins

Acesta ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani din Răhău și ar fi rănit-o pe iubita acestuia. Tânăra este internată în spital, în stare stabilă.

Teribila faptă s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni.

Bărbatul a fugit după crimă și a fost prins în câteva ore, luni, în apropierea localității Răhău.

Vezi și FOTO-VIDEO: CRIMA de la Răhău. Principalul suspect, transportat de la sediul Poliției Sebeș, la Parchet pentru audieri

Acesta a fost dus la sediul Poliției Sebeș și de acolo transportat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Nu a făcut vreo declarație la ieșirea din sediul Poliției. Avea urme de răni pe față.

Vezi și CRIMĂ TERIBILĂ într-o localitate din Alba: Un bărbat a ucis un tânăr și a rănit-o pe iubita acestuia. Atacatorul a fost prins

Potrivit unor surse, un posibil motiv pentru crimă ar fi gelozia.

 

Citeste mai mult
Publicitate

BLAJ

La Blaj continuă investițiile în infrastructura sportivă. Gazon nou și sistem automat de irigații, la Stadionul CIL din Veza

Publicat

Stadionul CIL aflat în cartierul Veza din Blaj, lângă Sala Polivalentă aflată în construcție, va beneficia de un gazon nou și un sistem automat de irigații. 

Primăria Blaj a cumpărat recent, prin intermediul platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), lucrări de montare gazon și sistem automat de irigații la Stadionul CIL.

Valoarea investiției este de 315.900 de lei (circa 64.174 de euro), ofertantul fiind Landscape Universal SRL, o firmă din localitate.

Contractul prevede instalarea unui sistem automat de irigații și montarea de rulouri de gazon pentru parcuri și terenuri sportive, pe o suprafață de 8.100 metri pătrați.

Citește și Reîncep lucrările la Sala Polivalentă de la Blaj. Primăria a predat constructorului amplasamentul

Reamintim faptul că lucrările la Sala Polivalentă din Blaj au reînceput recent, după ce Primăria a predat amplasamentul firmei care a câștigat licitația, ACI Cluj-Napoca SA.

Contractul inițial, atribuit în noiembrie 2018 către firma italiană Frimat SPA, a fost reziliat pentru „neîndeplinirea obligațiilor contractuale”.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate