Connect with us
Publicitate

Sport

Medalie de bronz pentru CS Unirea la Campionatul Național de seniori, obținută de Ana Maria Sturza

Publicat

Ultima competiție națională din calendarul Federației Române de Haltere s-a disputat la Onești, la sfârșitul lunii noiembrie. Campionatul Național de seniori a fost ultimul prilej al sportivilor albaiulieni de a-și completa palmaresul în acest an, în sportul cu greutăți.

Sportiva numărul unu a secției de haltere a Clubului Unirea, Ana Maria Sturza a reușit să cucerească medalia de bronz cu un total de 157 de kilograme. La prima probă din concurs, cea de smuls, Ana Maria Sturza s-a clasat a doua, cea mai bună încercare fiind de 70 de kilograme. La aruncat, sportiva din Alba Iulia a reușit să ridice 87 de kg, rezultat pentru care a urcat pe ultima treaptă a podiumului.

Celălalt reprezentant al clubului fanion al orașului nostru, Daniel Ordean a terminat întrecerea masculină pe locul șase, cu un rezultat total de 165 de kg, cumulat din toate cele trei probe.

Antrenorul celor doi sportivi, Ioan Frățilă s-a declarat mulțumit în urma acestor rezultate, menționând că ambii sportivi sunt în creștere, în ceea ce privește performanțele personale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate