Connect with us
Advertisement

Eveniment

Mesajul SFÂȘIETOR al lui Berbeceanu, la catafalcul polițistului de la SAS Alba: Fetițele sale îl priveau cu cea mai pură iubire

Publicat

Traian Berbeceanu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, după ce a participat la privegherea polițistului Mihai Ioan Moțica (Mișu, cum îi spuneau prietenii) de la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba. Acesta a fost impresionat de fetițele polițistului, care stăteau lângă sicriu privindu-și tatăl cu ”cea mai curată și mai pură iubire”.

Totodată, fostul comisar a scris că mulți dintre colegii luptătorului ar dori să participe la înmormântare îmbrăcați în costumele de intervenție și cu mașinile de serviciu, pentru a-l omagia pe unul dintre cei mai buni polițiști din Alba, însă ”anumiți șefuleți nu ar fi de acord”. ”Pe unii dintre cretinii la care se făcea referire în acele discuții îi știu” a scris Berbeceanu.

”Unul dintre cei mai buni polițiști ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba, la doar 44 de ani, a plecat într-o lume mai bună! Era în timpul serviciului și simțindu-se rău s-a prezentat singur, pe picioarele sale, la spital.

A fost puternic și curajos până în ultima clipă… Și nu s-a mai întors! Aseară, împreună cu foarte mulți colegi polițiști, l-am privegheat pe Mișu vrând, cumva, să-i mai fim alături măcar puțin.

Camarazii săi, „mascații”, bărbați puternici și curajoși, niște duri trecuți prin primejdii pe care puțini și le pot măcar imagina, nu și-au mai putut stăpânii lacrimile când au dat ochii cu fetițele colegului nostru.

Micuțele, stăteau lângă sicriu și își priveau tatăl, chipurile fiindu-le încărcate de cea mai curată și mai pură iubire!

Dincolo de tristețea infinită și atmosfera sfâșietoare am perceput multă revoltă! Revolta împotriva unui sistem jegos pentru care, tu, simplu soldat, nu contezi.
Se discuta despre aceea că membri ai SAS din județele învecinate, ar fi vrut să participe la înmormântarea de peste două zile, în echipamentele de intervenție, deplasându-se cu autospecialele de serviciu.

Își doresc tare mult ca în acest mod simplu și onest să-i aducă un ultim omagiu camaradului lor, celui cu care au împărțit de-a lungul multor ani pericolul, momentele cumplite, dar și satisfacția unor reușite profesionale excepționale.

Și, cică, anumiți șefuleți nu ar fi fost de acord, recomandându-le mascaților să se deplaseze, dacă chiar doresc, cu mașinile personale. Îmbrăcați civil.

Pe unii dintre cretinii la care se făcea referire în acele discuții îi știu. Și știu și câte parale au făcut ca polițiști ajunși vremelnic șefi. Și mai știu și că de nenumărate ori mascații și-au riscat viața, sănătatea și și-au neglijat familiile, pentru a rămâne ei șefi.

Cred însă că la conducerea Poliției Române sunt oameni normali, polițiști nu doar cu numele, empatici și înțelepți. Și dintre aceștia, pe unii îi știu.

Și sunt sigur că vor înțelege că peste mulți ani de zile, atunci când fetițele colegului nostru vor fi mari, este de dorit să își amintească că tăticul lor a fost condus pe ultimul drum de polițiști îmbrăcați așa cum se îmbraca el, cu mașinile de poliție pe care și tati le folosea.

Și că mascații le-au dăruit în acele momente triste Drapelul Tricolor pe care tăticul lor îl iubea atât de mult! Mișu merită mult mai mult decât atât!”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement