Administrație
Metroul din Cluj-Napoca va trebui finalizat până în 2026. Declarațiile ministrului Ghinea, legate de finanțare
Metroul din Cluj-Napoca va trebui finalizat până în 2026 și a fost propus pentru finanțare prin PNRR.
Declarația îi aparține lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și a fost făcută într-un interviu pentru economedia.ro.
Un alt proiect propus de guvern pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul UE de aproape 30 de miliarde de euro, este Autostrada A7, Ploiești – Pașcani, care leagă Moldova de București.
Ambele proiecte trebuie terminate până în august 2026, data – limită la care statele membre pot cheltui banii alocați de UE prin acest program dedicat relansării economice post-pandemie.
Citește și: Metroul din Cluj-Napoca va costa aproape un miliard de euro și va avea 14 kilometri. Durata de implementare va fi de 11 ani
Fragment din interviu:
Rep: La Pilonul 1, Tranziție verde, e menționat metroul. Ce proiect de metrou vreți să finanțați, din Cluj sau București?
Cristian Ghinea: Ambele. În documentul discutat cu Ministerul Transporturilor și cu care vom merge la Comisia Europeană sunt prevăzute investiții în linii noi de metrou la București și Cluj.
Rep: Dar e timp pentru metroul din Cluj, care e abia la început cu documentația tehnică?
Cristian Ghinea: Domnul Emil Boc m-a asigurat că se va face, dar poate fi împărțit în tronsoane și măcar un tronson sau două să fie gata. Noi raportăm număr de km. Dacă e un risc de întârziere, să putem raporta o bucată din el, să ne luăm banii pe el.
Sursă: Economedia.ro
Foto: Emil Boc prezentând proiectul
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 18.03.2021 at 11:40
Aduceti chinezii daca vreti sa-l terminati la vreme. Astia vin cu oamenii lor, nu ca aia de la autostrazi, numai cu sefii si facturile.