Eveniment
Microgranturi în domeniul agroalimentar. APIA: Solicitanții pot depune cereri de finanţare începând de vineri, 27 mai
Solicitanţii de microgranturi în domeniul agroalimentar pot depune formularul cererii de finanţare în perioada 27 – 31 mai, prin aplicaţia electronică IMM Recover, au transmis reprezentanții Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
„Menţionăm că împuternicirea notarială poate fi depusă şi ulterior completării formularelor de înscriere în sistemul informatic IMM Recover, dar nu mai târziu de încheierea contractului de acordare a ajutorului de stat”, se precizează într-un comunicat APIA.
Cererile se finanţează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar, la cursul valutar aferent lunii mai 2022, respectiv 4,9479 lei.
Pentru depunerea cererilor de finanţare solicitanţii/împuterniciţii/reprezentanţii acestora trebuie să deţină semnătură electronică.
Conform APIA, finanţarea proiectelor de tip microgrant în cadrul acestui apel vizează unele obiective specifice precum: sprijinirea activităţii operatorilor economici din domeniile agricultură, acvacultura, piscicultură şi industrie alimentară şi menţinerea/creşterea numărului de angajaţi.
Totodată, printre obiective se numără diversificarea activităţilor din domeniul agroalimentar şi sprijinirea activităţii operatorilor economici afectaţi de pandemia COVID – 19.
Reprezentanţii APIA precizează că beneficiarii ajutorului de stat sunt microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat.
Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar” este parte a schemei de ajutor de stat introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi este implementat de MADR, prin intermediul APIA.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), inclusiv structurile judeţene ale acesteia (APIA – Centre Judeţene), administrează, gestionează şi derulează proiectele, măsurile şi programele de încurajare şi stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate.
Fondurile alocate pentru acordarea Microgranturilor din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat pentru activităţi specifice din domeniul industriei agroalimentare în cadrul POC 2014-2020 aprobate prin OUG nr. 61/2022 sunt în valoare totală de 50 milioane euro, din care 29,845 milioane euro (respectiv 25 milioane euro FEDRREACT EU şi 4,845 milioane euro cofinanţare de la bugetul de stat) şi 20,155 milioane euro de la bugetul de stat.
De asemenea, MADR informează că a publicat Ghidul solicitantului aferent măsurii „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pe site-ul instituției și poate fi consultat AICI (în format .PDF).
Informații privitoare la înscrierea și procedura de accesare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, în valoare de 250 de milioane de euro, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 06 mai 2022 sunt disponibile AICI.
sursa: apia.org.ro, agerpres.ro, madr.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News