Actualitate
MIERCURI: „Alba Iulia iese în stradă”. Sute de persoane așteptate la un protest organizat în memoria victimelor tragediei din București
Sute de persoane sunt aşteptate miercuri la un protest ce va fi organizat la Alba Iulia, începând cu ora 19.00, în memoria victimelor incendiului din clubul bucureştean Colectiv. Oamenii au deja o listă de revendicări care ar trebui îndeplinite după demisia Guvernului Victor Ponta.
Protestul a fost anunțat pe rețeaua de socializare Facebook, fiind programat începând cu ora 19.00 în Piaţa I.C. Brătianu din Alba Iulia, în faţa clădirii unde se află Instituţia Prefectului. Până la ora 13.30 și-au anunțat prezența aproximativ 600 de persoane.
Protestul va fi urmat, cel mai probabil, de un marş pe străzile din Alba Iulia. Evenimentul a fost anunţat pe pagina de socializare sub denumirea „Alba Iulia iese în stradă”.
Cu toate că principalii „inamici” ai străzii au demisionat, participanţii anunţaţi la protest au o listă de revendicări. „Scopul evident al protestului este presiunea pe toată clasa politică, nu promovarea unui anumit personaj cu altul”, susţine unul dintre iniţiatori.
Propunerile acestuia sunt:
– Parlament unicameral cu maximum 300 de deputaţi (votat prin referendum)
– scăderea pragului electoral pentru liberalizarea vieţii politice
– alegeri anticipate pentru noua structură a Parlamentului
– introducerea adevăratului vot universal pentru toţi românii de pe planetă, sub forma votului electronic
– ridicarea imunităţii parlamentare în toate cazurile solicitate de procurori.
Marţi seara, sute de albaiulieni au participat la un Marş al Tăcerii, la inițiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia.
Citește și FOTO-VIDEO: Sute de oameni au participat la Marşul tăcerii de la Alba Iulia, pentru victimele tragediei din Bucureşti
Vezi şi VIDEO: Tragedia de la „Colectiv”: PROTEST în Capitală. ”E doar începutul!”. 25.000 de oameni au cerut demisii. Filmul protestului
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News