Connect with us
Advertisement

Eveniment

Mihai Pandelea face apel la decizia Tribunalului Alba prin care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea Alinei Tănăsie

Publicat

mihai pandelea, criminalMihai Pandelea, ucigașul Aline Tănăsie, a făcut apel la decizia Tribunalului Alba de a-l condamna la 25 de ani de închisoare cu executare. De asemenea, potrivit instanţei, este pus să plătească părţii civile suma de 400.000 lei cu titlu daune morale. Sentința a fost pronunțată în 5 decembrie, la aproape un an de la comiterea oribilei crime din Blocul M 3, dar a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Cererea avocatului inculpatului Mihai Pandelea a fost înregistrată în data de 12 ianuarie. Potrivit unor apropiați ai lui Pandelea, acesta ar fi fost surprins când și-a aflat sentința și nu se aștepta să primească atâția ani după gratii.

Albaiulianul de 27 de ani Mihai Pandelea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Acesta a fost condamnat de către Tribunalul Alba, pentru omor, faptă pe care chiar el a recunoscut-o, la câteva zile de la săvârșirea crimei.

Rechizitoriul CRIMEI din Blocul M3: Motivul halucinant pentru care tânăra de 23 de ani a fost omorâtă. Pandelea și-a premeditat fapta

„În data de 5.12.2016, la Tribunalul Alba a fost pronunţată în şedinţa publică sentinţa penală în dosarul nr.1163/107/2016 prin care a fost condamnat inculpatul P.M.R. la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal , pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Alba inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma de 400.000 lei cu titlu daune morale.

Conţinutul minutei hotărârii pronunţate în acest caz, postată pe portalul Tribunalului Alba, dosar 1163/107/2016:

Condamnă inculpatul Pandelea Mihai Răzvan (CNP …) ,…, deţinut în Penitenciarul Aiud, la: – 24 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. 1 lit.h Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal raportat la art. 229 alin.1 lit.b Cod penal În baza art. 38, 39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 24 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.02.2016, la zi. În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.1, art.19 alin.5 Cod procedură penală şi art.21 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă T. C….şi în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 400.000 lei cu titlu daune morale. În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală dispune restituirea către partea civilă T.C. a următoarelor bunuri: -…… În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ şi dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 dispune încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 4000 lei cu titlu cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, preciza instanţa, într-un comunicat din 5 decembrie.

VEZI:  CRIMA din M3: Un an pentru fiecare lovitură de cuțit. Mihai Pandelea, CONDAMNAT la 25 ani de închisoare pentru uciderea Alinei Tănăsie

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement