Connect with us
Advertisement

Educație

Mihai Șora: ”Politicianul nu are ce căuta la deschiderea anului școlar, decât în calitate de părinte”. Apel la decență

Mihai Sora la Alba Iulia

Publicat

Filosoful Mihai Șora, care în noiembrie va împlini 106 ani, a criticat pe contul său de Facebook prezența politicienilor la festivitățile dedicate deschiderii noului an școlar. 

Mihai Șora consideră că singura calitate în care politicienii ar trebui să participe la aceste eveniment este aceea de părinți și transmite tototadă un apel la decență. Profesorii ar trebui în schimb să invite o personalitate pe care ”copiii o adoră”, mai crede acesta.

Postarea lui Mihai Șora: 

”Politicianul nu are ce căuta la deschiderea anului școlar.

Ești primarul unei comune și prețuiești educația copiilor, te-ai dat, precum Greuceanu, de trei ori peste cap și ai modernizat școala, ai investit într-o bibliotecă, în terenul de sport, spații de studiu și tehnologii ori toalete funcționale? Excelent.

Dar acestea nu sunt motive ca să-ți impui prezența în fața copiilor și a profesorilor, să-ți faci campanie electorală, să le confiști, cu alte cuvinte, momentul bucuriei și al emoției la început de an (și în oricare dintre celelalte zile), să-ți bombezi pieptul și să blochezi microfonul.

Cu cât ești mai decent și discret (dar nu mai puțin eficace în acțiunea ta politică), cinstit și chibzuit în gestionarea banului public, cu atât mai iute vei intra în conștiința oamenilor: fără să-i abuzezi psihic și fără să deposedezi profesorii de prerogativele și misiunea lor de gazde.

Politicianul nu poate călca în incinta școlii decât în calitate de părinte, însoțindu-și copilul: fără sloganuri, sforăitoare fraze, citate false puse în gura lui Spiru Haret (care nu ți-a greșit cu nimic, de altminteri).

Ești directorul unei școli și vrei să dai o încărcătură specială momentului festiv, la începutul anului?

Te consulți cu ceilalți profesori, colegi de catedră, și invitați un campion pe care copiii îl adoră, un scriitor pe care cei mici îl citesc cu pasiune, un om de știință plin de har, un fost elev al școlii cu o carieră strălucită…

Sunt atâtea feluri de a-i face pe copii să iubească școala și a-i feri de sporovăiala politică…”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. vasi

    marți, 06.09.2022 at 12:27

    TOT respectul , dreptate 100%

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement