Connect with us
Advertisement

Educație

Ministerul Educației: Efectele Brexit asupra studiilor în relația România – Marea Britanie. Întrebări și răspunsuri

Publicat

Ministerul Educației și Cercetării a răspuns la o serie de întrebări privind recunoașterea diplomelor de studii, condițiile de înscriere la o universitate din Marea Britanie și ce se va întâmpla cu programul Erasmus +, în condițiile post-Brexit, din 1 ianuarie 2021. 

Potrivit Ministerului Educației, diplomele obținute în Marea Britanie, după Brexit, se vor recunoaște în România în conformitate cu o Convenție europeană semnată în 1997, iar calificările obținute în Marea Britanie vor fi recunoscute în baza legislației naționale și a bunelor practici internaționale, precizează Ministerul Educației într-o serie de întrebări și răspunsuri.

Citește și Când încep cursurile și câte zile de școală mai au elevii. Structura anului școlar 2020-2021 cu detalii despre examene

Diploma de studii obținută post-Brexit la o universitate din Marea Britanie va fi recunoscută în România?

Diplomele obținute în Marea Britanie post-Brexit se vor recunoaște, din punct de vedere academic, în România, în conformitate cu Convenția cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei, Lisabona, 1997, semnată și de Marea Britanie, având statutul unui tratat internațional și nu al unui act încheiat la nivelul Uniunii Europene.

Calificările profesionale obținute în Marea Britanie post-Brexit vor fi recunoscute în România, în vederea accesului pe piața muncii, potrivit legislației naționale, raportat la aceeași Convenție, precum și la bunele practici și recomandări internaționale în materie, în condițiile în care acordul de retragere nu prevede dispoziții în acest sens.

Dacă am studiat la o universitate de prestigiu din Marea Britanie beneficiez de recunoaștere automată?

Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor (CNRED) recunoaște automat, fără a dispune susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii, actele de studii obținute la universități din UE și universități de prestigiu din alte state, inclusiv din state non-UE.

Unde pot verifica dacă universitatea la care am studiat în Marea Britanie se regăsește între universitățile de prestigiu?

Aici: universități de prestigiu

Dacă nu am studiat la o universitate de prestigiu din Marea Britanie, mi se recunoaște diploma de studii?

CNRED recunoaște actele de studii emise de orice instituție de învățământ recunoscută, cu respectarea prevederilor legale naționale și internaționale în materie, dar în cazul în care se constată diferențe substanțiale se pot dispune examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii.

Procedura de recunoaștere automată se aplică și diplomelor care oferă acces la exercitarea unei profesii reglementate sectorial (medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar, arhitect)?

Nu. În aceste cazuri se verifică respectarea prevederilor minime obligatorii stabilite prin legislația europeană și națională.

Unde pot verifica dacă profesia mea este reglementată și cui mă adresez?

Aici: legislație națională

Sunt cetățean britanic și am o diplomă de studii obținută în Regatul Unit. Doresc să mă angajez/studiez în România începând cu 1 ianuarie 2021. Care sunt condițiile pentru recunoașterea diplomei de studii? Care este instituția căreia trebuie să mă adresez?

Cetățenii britanici, înregistrați pe teritoriul României până la data de 31 decembrie 2020, vor fi tratați în continuare ca cetățeni UE, respectiv vor urma procedura descrisă aici, cu condiția prezentării dovezii de înregistrare.

Cetățenii britanici care se vor înregistra pe teritoriul României după 31 decembrie 2020 vor fi asimilați cetățenilor terți, respectiv vor urma procedura descrisă aici pentru accesul pe piața forței de muncă.

În vederea continuării studiilor, vor trebui să achitate taxele de școlarizare aplicate cetățenilor terți, respectiv vor urma procedura descrisă aici.

Cum pot aplica pentru recunoașterea diplomei de studii ?

CNRED pune la dispoziția publicului un instrument de recunoaștere online a diplomelor, prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe) – https://edirect.e-guvernare.ro, fără a exclude posibilitatea transmiterii solicitării și a documentelor aferente prin poștă sau curier rapid (detalii).

Pentru informații suplimentare referitoare la procedurile de recunoaștere a actelor de studii obținute în străinătate, consultați site-ul CNRED.

Ce procedură este aplicabilă pentru membrii de familie ai unui cetățean britanic ?

În cazul în care cetățeanul britanic este membru de familie al unui cetățean UE, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană, acesta beneficiază de aceleași drepturi aplicabile cetățenilor UE.

Sunt cetățean britanic și vreau să mă înscriu la o universitate în România începând cu anul 2021-2022. Care sunt condițiile pentru a mă înscrie la studii?

Cetățenii britanici care sosesc pe teritoriul României până la data de 31 decembrie 2020 vor fi tratați în continuare ca cetățeni UE, în calitate de beneficiari ai acordului de retragere, cu condiția prezentării dovezii de înregistrare de la Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aceștia trebuie să obțină certificatul de recunoaștere/echivalență a documentelor de studiu de la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), urmând procedura descrisă aici. Recomandăm consultarea paginilor de internet ale instituțiilor de învățământ superior (indexate aici) pentru a afla mai multe informații despre calendarul și condițiile de admitere.

Cetățenii britanici care vor sosi în România după 31 decembrie 2020 – finalizarea perioadei de tranziție – vor intra sub incidența regulilor aplicabile cetățenilor terți în ceea ce privește condițiile de înscriere la universitate și vor putea urma procedura descrisă pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării.

Sunt cetățean român și vreau să mă înscriu la o universitate în Marea Britanie. Care sunt condițiile de înscriere?

Cetățenii  români care sosesc în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020 sunt eligibili să aplice la Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE (EU Settlement Scheme) până la data de 30 iunie 2021. De asemenea, aceștia sunt eligibili pentru taxe de școlarizare și sprijin pentru taxe, pe durata programului de studii, asemeni cetățenilor britanici, cu condiția înregistrării în sistemul EU Settlement Scheme. Aceste prevederi se aplică studenților români care încep programe de studii înainte de sfârșitul lui iulie 2021.

Cetățenii români care sosesc în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 și încep programe de studii înainte de sfârșitul lui iulie 2021 sunt eligibili pentru taxe de școlarizare și sprijin pentru taxe, pe durata programului de studii, asemeni cetățenilor britanici, cu condiția îndeplinirii cerințelor privind șederea pe teritoriul britanic, conform prevederilor noului sistem de imigrație britanic. Aceștia trebuie să aplice pentru viză, înainte de sosirea în UK.

Cetățenii  români care sosesc în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 și încep cursurile după 1 august 2021 trebuie să aplice în prealabil pentru viză și nu sunt eligibili pentru taxele de școlarizare și sprijinul pentru taxe acordat cetățenilor britanici.

Mă aflu într-o mobilitate de tip Erasmus+. Ce se va întâmpla la 31 decembrie 2020?

În temeiul acordului de retragere, Marea Britanie rămâne țară participantă la Programul Erasmus+ până la 31 decembrie 2020, context care se traduce prin faptul că schimburile prin Erasmus+  vor putea continua în anul academic 2020 – 2021.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement