Actualitate
Ministerul Educației: Elevii de clasele a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite începând cu anul școlar 2016-2017
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) anunță că declanșează procedura de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a, anul școlar 2016-2017.
Demersurile pentru asigurarea manualelor școlare pentru ciclul superior al liceului vor fi întreprinse de fiecare inspectorat școlar județean/al municipiului București și de unitățile de învațamânt în urma unui proces de selecție a manualelor de către cadrele didactice, informează MENCȘ, precizând că elevii de clasa a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite începând cu anul școlar 2016-2017.
Titlurile de manuale școlare, cuprinse în Catalogul manualelor școlare, valabile în învațamântul preuniversitar sunt disponibile pe websiteul www.edu.ro.
Prin urmare, pentru realizarea în bune condiții a procesului de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a, până la debutul anului școlar 2016-2017, se vor parcurge următoarele etape:
– până la data de 20 mai 2016, editurile vor transmite la Centrul Național de Evaluare și Examinare (nr. fax: 021/3103207) un document scris prin care să-și exprime interesul privind ofertarea de manuale școlare și lista de manuale pe care le pot oferta pentru clasele a XI-a și a XII-a;
– până la data de 31 mai 2016, editurile interesate vor transmite în toate unitățile de învățământ care școlarizează ciclul superior al liceului câte un exemplar din manualele școlare pe care le pot oferta și care sunt cuprinse în Catalogul manualelor școlare, valabile în învățământul preuniversitar.
– în perioada 16 mai – 10 iunie, profesorii din unitățile de învățământ care școlarizează elevi din ciclul superior al liceului vor selecta, în baza liberei inițiative profesionale – prevazută în art.69, ali.(3) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 – acele manuale școlare din Catalogul manualelor școlare, valabile în învățământul preuniversitar și care au fost propuse spre ofertare de către edituri, pentru utilizarea în procesul didactic din anul școlar 2016-2017.
Pe baza necesarului rezultat în urma selecţiei operate de cadrele didactice, Ministerul Educaţiei va încheia contracte de achiziţie şi difuzare a manualelor pentru clasele a XI-a şi a XII-a cu fiecare editură în parte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News