Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministerul Educaţiei: Finanţări nerambursabile de 258 milioane euro, disponibile pentru investiţii în şcoli

Publicat

Ministerul Educației Naționale (MEN) și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) au lansat marți, 5 decembrie, trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 258 milioane euro. Obiectivul îl reprezintă finanțarea prin Programul Operațional Regional (POR) a investițiilor în infrastructura educațională din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, din învățământul obligatoriu și din învăţământul profesional și tehnic.

Anunțul a fost făcut de ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, în cadrul unei videoconferințe cu inspectorii școlari generali din țară, transmite MEN, într-un comunicat de presă.

„Venim astăzi cu o veste bună, o veste pe care sistemul de învățământ preuniversitar o așteaptă: asigurăm finanțarea infrastructurii educaționale din învățământul preuniversitar prin fonduri europene. Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, modernizarea infrastructurii școlare este o condiție eminamente necesară. Iată că facem încă un pas, unul care se adaugă celor făcuți până acum, prilej pentru mine să-i mulțumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop.

MEN și Autoritatea de Management pentru POR (AM POR) estimează că peste 10.000 de copii de vârstă foarte mică și preșcolari, peste 19.000 de școlari și peste 6.000 de elevi în licee tehnologice sau şcoli profesionale vor beneficia de infrastructura educațională modernizată cu ajutorul acestor proiecte.

Proiectele propuse spre finanțare vor avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea infrastructurii educaţionale pentru educația timpurie antepreșcolară (creșe) și preșcolară (grădinițe), pentru învățământul general obligatoriu (şcoli I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare), respectiv pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice şi şcoli profesionale).

Pot depune cereri de finanțare prin sistemul MySMIS2014 unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administraţiei publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţii publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Intervalul în care pot fi depuse aplicațiile este 4 ianuarie – 4 mai 2018.

Vor putea primi finanțare proiecte de minimum 100.000 euro, a căror valoare cumulată se va ridica la maximum 110,2 mil. euro (fonduri nerambursabile) în cadrul apelului dedicat învăţământului antepreşcolar şi preşcolar, la 111,4 mil. euro în cazul apelului dedicat învăţământului obligatoriu, respectiv la 36,7 mil. euro în cazul apelului referitor la creșterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement