Connect with us
Publicitate

Educație

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea cadrelor didactice, transmise de școli

Publicat

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajalților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că verificarea se va face “pe baza unui acord cu cei care gestionează Registrul național de vaccinare”, în temeiul faptului că ministerul este “angajatorul tuturor celor din învățământul preuniversitar” și “evident că are datele personale”.

Deși, conform declarațiilor de acum, ar fi avut instrumentele să actualizeze datele privind vaccinarea profesorilor peste vară, el a raportat, până în septembrie, aceleași date colectate în luna mai (vizând circa 60% din personalul școlilor).

Vezi și: ”Nu aveți cinci clase să calculați? De ce ți le-aș da?” Cum răspunde șeful liberal al IȘJ Alba la o întrebare simplă

Iar raportarea de la începutul școlii s-a făcut pe baza datelor furnizate tot de profesori, la cererea Ministerului, datele fiind centralizate la nivel de școală, apoi la nivel de județ și la apoi la nivel național.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate