Actualitate
Ministrul Afacerilor Interne: România își respectă angajamentele inițiale de a primi 1.785 de imigranți. Cotele obligatorii, respinse
România își respectă angajamentele inițiale de a primi 1.785 de imigranți, a declarat duminică vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.
El va participa luni la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană la data de 9 septembrie.
„În acest context în care România este o țară sigură și care își face datoria cu multă determinare și profesionalism, merg mâine la JAI. Am un mandat foarte clar din partea președintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta, din partea Guvernului, pe care îl voi spune acolo cu modestie, dar și cu demnitate. România își respectă angajamentele inițiale de a primi 1.785 de imigranți. Atât este capacitatea statului român în momentul de față. Și, bineînțeles, de a vota împotriva cotelor obligatorii”, a afirmat Gabriel Oprea, prezent la ceremonia desfășurată în București de Ziua Pompierilor.
Citește și Peste 4000 de refugiaţi ar urma să fie preluaţi de România, potrivit schemei de redistribuire de urgență a imigranţilor între statele UE
El a subliniat că România va demonstra în continuare că este un stat care își exprimă solidaritatea în cadrul Uniunii Europene într-un context complicat de securitate.
„România este o țară sigură, cu oameni profesioniști, care își face datoria, iar Uniunea Europeană se poate baza pe România”, a arătat Oprea.
El a spus că domeniul securității naționale, de apărare, ordine publică și siguranță națională este respectat de români și de partenerii internaționali.
„România este o țară membră a Uniunii Europene, a NATO. În NATO, militarii români în teatrele de operații, în cicluri de câte șase luni, s-au pregătit și au luptat. Peste 40.000 de militari și-au făcut datoria față de comunitatea internațională, de NATO. De aceea România ca țară NATO este respectată de partenerii noștri. În Uniunea Europeană am dovedit că suntem serioși, profesioniști. România, într-un context complicat de securitate, mai ales în regiunea de est, la granițele țării, dar și în Europa, în care există foarte multă insecuritate, a dovedit că este o țară sigură care apără 2.070 de km ai graniței Uniunii Europene”, a subliniat vicepremierul Gabriel Oprea.
Vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va participa luni la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană la data de 9 septembrie.
„Conform mandatului încredințat de președintele României și primul-ministru, vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea va susține în fața miniștrilor de Interne europeni și a reprezentanților Comisiei Europene poziția consolidată a României de a participa la mecanismul de relocare, prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și a încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene, și de respingere a cotelor obligatorii impuse statelor membre de către Comisia Europeană”, informa vineri MAI într-un comunicat de presă.
La reuniunea extraordinară a Consiliului JAI vor participa pe lângă miniștrii de Interne din țările Uniunii Europene și reprezentanți ai agențiilor europene și ale Națiunilor Unite — Frontex, Biroul de Ajutor European pentru Azil, Europol, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU și Organizația Internațională pentru Migrație.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News