Connect with us
Publicitate

Economie

Ministrul Dezvoltării: O parte din regulile în construcții vor fi schimbate, unele nu pot fi respectate

Publicat

O parte din normativele în construcţii vor fi schimbate în aproximativ două săptămâni, deoarece cele care sunt în vigoare la acest moment prevăd reglementări care nu pot fi respectate, a anunțat joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

„Avem vreo 800 de normative la construcţii în vigoare în România din care noi am identificat cam 44 care sunt strict urgente a fi aduse undeva la zi.

Ne-am confruntat cu ele în momentul în care am lansat, prin programul de guvernare, ca şi prioritate a actualului Guvern, construcţia de creşe.

Este o lipsă acută de creşe în toată ţara (…). Normativul de construcţie pe creşă în România este în vigoare din 1997. Nu cred că l-a respectat vreodată cineva, pentru că nu putea fi respectat, după părerea mea, nici în 1997. Prevede nişte reglementări care nu pot fi puse în practică.

A avea pe copil cel puţin 100 de metri pătraţi spaţiu verde pentru zonă de joacă nu se putea respecta nici în 1997. În 2021 este exclus ca într-un oraş, nu trebuie el să fie cel mai mare din judeţ, să poţi să ai la o creşă cu 100 de copii un hectar de teren verde spaţiu de joacă. Nu există astăzi acest teren fizic.

Suntem în plin proces de modificare a acestei normative. Într-o săptămână, două, vom da noul ordin de normativ de construcţii în care, evident, această suprafaţă va fi mult redusă, pentru că ea nu poate fi respectată”, a declarat ministrul Cseke Attila.

El a precizat că schimbarea acestor normative este foarte importantă deoarece aceleaşi normative reglementează şi construcţia de şcoli, grădiniţe sau spitale şi ele trebuie respectate.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate