Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educației, despre școala online: Copiii fără acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice

Publicat

Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat că profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia, începând de marți, de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister, iar copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării.

Guvernul României a decis ca de luni elevii să continue educația în mediul online, iar părinții și toți angajații, acolo unde se poate, să își desfășoare activitatea de acasă, spune ministrul.

”Aceste măsuri sunt complementare și au ca scop diminuarea răspândirii virusului. Cifrele care ne indică gradul de infectare sunt alarmante, spitalele sunt arhipline, iar personalul medical ne transmite mesaje clare că sistemul medical are nevoie de ajutor din partea întregii societăți!  Mulți contestatari ai acestor măsuri vorbesc despre rata scăzută a infectărilor în școală, venind cu exemplul altor țări din Europa, unde învățământul continuă în varianta clasică. Această abordare este una extrem de periculoasă, pentru că prezintă incomplet realitatea! Potrivit specialiștilor, mare parte dintre copii sunt potențiali transmițători asimptomatici ai virusului. Prin urmare, cifrele referitoare la rata infectării în rândul elevilor nu prezintă o imagine elocventă a situației. Decizia Guvernului arată responsabilitate și se bazează pe analize și date mult mai complexe ale situației per ansamblu”, susține Anisie.

Aceasta a făcut precizări referitor la măsurile luate de minister pentru trecerea totală în online.

”1. Toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia, începând de marți, de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister.

2. Primele peste 64 de mii de tablete au ajuns deja la elevii din mai multe județe. Săptămâna viitoare vor fi livrate restul de până la 82.000. Atât ministerul, cât și operatorii care au câștigat licitațiile organizate de ONAC fac toate eforturile ca toate cele 250.000 de tablete să ajungă la copii până în decembrie. Situația la nivel mondial este una extrem de nefericită. Nevoia este mare peste tot în lume. Vă asigur că facem toate eforturile!

3. Copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării. Avem exemple de bune practici excepționale în fiecare județ, de la cadre didactice dedicate, pe care le voi face publice, începând cu săptămâna viitoare, pentru că merită să devină exemplu.

4. Tezele nu se mai susțin în acest an școlar, ele fiind înlocuite cu evaluări sumative.

5. Fac un apel către toți inspectorii să verifice realizarea orelor online conform orarului și programei și îi rog pe directorii de unități de învățământ să acționeze în consecință în cazul în care un cadru didactic refuză să își țină orele. La Vrancea și Dâmbovița s-au luat deja astfel de măsuri. Îi rog și pe părinți să semnaleze școlii dacă observă astfel de situații.

6. Toate resursele pentru adaptarea la învățarea online, pentru fiecare materie, sunt postate pe https://educatiacontinua.edu.ro . Aici, cadrele didactice beneficiază de informații și tutoriale privind organizarea procesului de predare-evaluare în mediul online și nu numai (tutoriale video-resurse web pentru predare și testare etc).

7. De săptămâna viitoare, vom organiza, la nivel de județ, un telverde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale”.

sursă: Facebook (Monica Anisie)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement