Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Educaţiei: Noutăţile anului şcolar 2014-2015. Metodă interdisciplinară de predare şi disciplină opţională „Educaţie prin şah”, din toamnă

elevi

Publicat

Disciplină opţională “Educaţie prin şah”, manuale noi, inclusiv în format digital, metodă interdisciplinară de predare şi pentru clasa a II-a, programe de istorie pentru înţelegerea conceptului european de “unitate în diversitate”. Sunt noutăţi prezentate de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ce se vor resimţi în noul an şcolar, din toamnă. De asemenea, examenele naţionale vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA.

„Metoda interdisciplinară de predare este, de fapt, pregătirea pentru testele tip PISA. A fost introdusă, pentru prima dată, în sistemul românesc de educaţie în anul şcolar 2013-2014, în clasa pregătitoare şi clasa I, continuă cu elevii din clasele a II-a, iar din toamnă aceste generaţii vor beneficia şi de primele manuale noi, în premieră şi în sistem digital. Predarea interdisciplinară va fi extinsă apoi la clasele a III-a şi a IV-a simultan cu noile manuale”, a declarat, pentru Mediafax, Remus Pricopie.

Potrivit ministrului, elaborarea manualelor pentru toate ciclurile de învăţământ ar putea dura patru-cinci ani.

„Sunt lucruri pe care, teoretic, ar trebui să le faci imediat, dar care, practic, nu pot fi făcute decât gradual şi numai după ce măsori de o sută de ori. De exemplu, procesul de schimbare a manualelor este unul care durează patru-cinci ani. Nu există nicio variantă în care să schimbi toate manualele peste noapte, fiindcă manualele se schimbă odată cu primul an al ciclului, respectiv clasa I, clasa a V-a, a IX-a, chiar dacă avem în şcoala românească manuale de geografie din care elevii ar putea învăţa faptul că Iugoslavia este vecinul nostru din sud-vest. Acel manual ar fi trebuit scos din circuit de ani buni dar, pentru că am fost ocupaţi cu schimbarea miniştrilor în fiecare an, uneori chiar şi trimestrial, cu dezbaterile prea politice despre reforme ale educaţiei sau pentru că ne-a fost teamă să nu deranjăm editura care, de 15 ani, vinde acelaşi manual, am omis un lucru elementar: revizuirea periodică a programelor şi, apoi, a manualelor. Iată de ce avem nevoie de un proces continuu şi, aş putea spune, tehnocratizat de revizuire a programelor şi de actualizare a manualelor”, a explicat Pricopie.

Întrebat ce se va întâmpla cu disciplinele pentru care nu au existat ofertanţi la licitaţia în vederea realizării noilor manuale, ministrul Educaţiei a spus că există soluţii.

„Manualele pentru materii predate în limba ucraineană, greacă sau slovacă vor fi cumpărate din străinătate, aşa cum se întâmplă acum. Dar vreau să precizez un lucru foarte clar: licitaţia al cărei rezultat l-am prezentat nu va fi anulată. Vom mai organiza o nouă licitaţie pentru maualele care nu au fost adjudecate, dar nu vom relua procedura în cazul celor declarate deja câştigătoare”, a mai spus el.

Tot în contextul shimbărilor din învăţământ, Remus Pricopie a subliniat că un prim obiectiv a fost acela de a pune pe picioare un mecanism clar, coerent, transparent, iar mai departe „este treaba specialiştilor”.

„Mecanismul în sine se construieşte în aproximativ un an, iar derularea lui corespunde ciclurilor de studii. Procesul a început deja. Toamna aceasta vom avea manuale noi, inclusiv în format digital, la clasele I şi a II-a. Vom continua cu programe şi manuale noi pentru celelalte clase. Spre exemplu, noile programe de istorie, la care se lucrează, vor permite elevilor să înţeleagă mai bine conceptul european de ‘unitate în diversitate’, prin analizarea ideilor şi momentelor ce au stat la baza formării identităţii naţionale româneşti, dar şi prin înţelegerea rolului nostru în Europa şi în lume. După cum aţi văzut, încă din clasa pregătitoare şi apoi clasa I şi a II-a, disciplina Limba şi literatra română se intitulează ‘Comunicare în limba română’, iar Matematica – ‘Matematică şi explorarea mediului’, care arată exact modalitatea de predare interdisciplinară. Din anul şcolar 2015-2016, vom avea programe şi pentru clasele a III-a şi a IV-a”, a precizat Pricopie.

Potrivit ministrului, strategia modernizării şcolii a vizat mai întâi introducerea unei serii de măsuri speciale care pleacă de la infrastructură şi ajung apoi să vizeze elementele de conţinut educaţional sau de monitorizare a performanţelor şcolare. Această monitorizare, a explicat Pricopie, va putea fi făcută într-un mod profesionist, prin evaluările de elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, efectuate pentru prima dată în anul şcolar 2013-2014. „Nu trebuie uitat că aceste evaluări sunt concepute exact pe modelul testelor PISA”, a adăugat Pricopie.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că din anul şcolar viitor va fi introdusă programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Aceasta intră în curriculum, la decizia şcolii, pentru învăţământul primar şi va putea fi folosită începând cu anul şcolar 2014 – 2015. Elevii vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnele convenţionale utilizate într-o partidă. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii şi calcularea unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.

Remus Pricopie a concluzionat că noile programe şcolare, noile manuale şi evaluările tip PISA din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a constituie un pas important pentru modernizarea şcolii. Ministrul Educaţiei subliniază că şcoala va pune astfel accent mai mult pe înţelegere şi judecată, şi mai puţin pe memorare. Practic, elevii sunt astfel pregătiţi pentru susţinerea noilor examenelor naţionale în formă interdisciplinară.

Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate în decembrie 2013, care a modificat Legea educaţiei.

„Nu respingem conceptul de abordare interdisciplinară a examenelor, dar nu îl poţi aplica fără pregătire prealabilă. De aceea, primul an în care vor fi susţinute examenele după modelul evaluărilor PISA va fi 2019„, a explicat atunci Pricopie.

PISA este o evaluare standardizată internaţional, proiectată împreună de către ţările participante, inclusiv România. Ultima testare PISA a conţinut atât itemi ce vizează competenţele de matematică şi rezolvare de probleme în situaţii autentice ce pot fi întâlnite în viaţa adultă (în pondere de 75%), cât şi de citire sau lectură (15%) şi ştiinţe (10%).

sursa: mediafax

foto: arhivă

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement