Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educaţiei: Părinţii să aibă un pic mai multă atenţie la trimiterea elevilor în colectivitate

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, recomandă părinţilor „un pic mai multă atenţie” la starea de sănătate a copiilor atunci când îi duc la şcoală, afirmaţie făcută în contextul în care au fost înregistrate câteva cazuri de îmbolnăviri cu COVID în unităţile de învăţământ din Capitală de la redeschiderea cursurilor în format fizic.

„Apar, din păcate, probleme tocmai din cauza unei anumite lipse de responsabilitate, pentru că la cei care apar acum în şcoli – cazuri de îmbolnăviri – infectarea s-a produs în urmă cu ceva timp, ţinând seama de perioada de incubaţie. Caz în care un pic mai multă atenţie la trimiterea elevilor în colectivitate. Este o recomandare foarte puternică, pentru că ştim de la cei cu competenţă că riscul de a avea situaţii grave printre elevi din fericire este mic şi foarte mic, însă riscul de transmitere către cei din familii care pot avea vulnerabilităţi este un risc foarte important”, a spus ministrul în cadrul unei conferinţe, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, şcolile sunt monitorizate „atent” iar ministerul „veghează” la respectarea măsurilor de siguranţă împotriva infectării cu COVID-19.

„Monitorizăm atent deschiderea şcolilor şi, fără doar şi poate, din păcate, apar situaţii de cazuri confirmate în rândul elevilor, în rândul profesorilor. Trebuie să veghem la respectarea prevederilor din ordinul de ministru, pentru că prevenirea riscului de îmbolnăvire este chiar prioritar. Nu, lucrurile nu scapă de sub control. Din punctul de vedere al pandemiei vorbesc – nu scapă de sub control. În primele două zile, situaţia a fost mult mai bună. Acum încep să apară deşi”, a mai spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement