Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educației: Renunţarea la purtarea măştii în curtea şcolilor rămâne la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, luni, că decizia privind renunţarea la purtarea măştii de protecţie sanitară în curtea şcolilor rămâne la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ, condiţia fiind asigurarea unui program decalat pentru evitarea aglomerărilor.

Cîmpeanu a menţionat că în Bucureşti s-a decis purtarea măştii într-un perimetru de 50 de metri faţă de şcoală, dar nu în curtea unităţii de învăţământ.

„Se poate renunţa, conform HG, la obligativitatea purtării măştii de protecţie în curtea şcolilor cu condiţia evitării aglomerărilor. Aglomerările pot fi evitate prin solicitarea pe care Ministerul Educaţiei a făcut-o către toate şcolile de a păstra programul decalat, deci inclusiv decalarea pauzelor.

La nivelul Municipiului Bucureşti s-a luat acea decizie de purtare a măştii într-un perimetru de 50 de metri faţă de şcoală, dar nu în curtea şcolii.

Este vorba de evitarea unor aglomerări create de părinţi atunci când îşi aduc sau când îşi iau copii de la şcoală.

În curtea şcolii, lucrurile rămân la latitudinea conducerii fiecărei şcoli, care poate decide programul decalat, deci evitarea aglomerărilor, sau nu”, a explicat ministrul Educaţiei, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, dacă şcoala poate asigura un program decalat, se renunţă la obligativitatea măştii în curtea şcolii, iar dacă nu se poate organiza acest orar, în aşa fel încât să evite aglomerările, nu se va renunţa la masca de protecţie.

Vineri, ministrul Educaţiei declara că, din această săptămână, în exteriorul unităţilor de învăţământ, în spaţii deschise, se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a se evita aglomerările.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement