Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educației: Salariul oricărui cadru didactic ar trebui să fie cel puțin egal cu salariul mediu pe economie

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că schimbările propuse prin proiectul noilor legi ale educaţiei vor avea rezultate doar prin alocarea de resurse financiare. Potrivit acestuia, numai pentru salarizarea corespunzătoare a cadrelor didactice este nevoie de circa 50% din bugetul necesar punerii în aplicare a măsurilor prevăzute.

„Sunt convins că lucrurile se vor putea schimba doar dacă sunt însoţite de finanţarea adecvată. Am spus-o şi o repet: oricât de curajoase, de asumate, de logice, de geniale ar fi schimbările, chiar dacă fiecare dintre dumneavoastră aţi vrea să vă implicaţi într-o manieră care să reprezinte un salt faţă de ceea ce aţi făcut până acum, rezultate nu ar putea fi aşteptate fără resurse alocate.

Deci, dacă din acest proiect al legii nu s-ar accepta acel articol care spune că pentru orice cadru didactic din sistemul de educaţie, începând cu cadrele didactice debutante şi chiar şi cadrele didactice stagiare, salariul trebuie să fie cel puţin egal cu salariul mediu pe economie, nu o să vin nici în faţa dumneavoastră a tuturor, nici măcar a unuia dintre dumneavoastră, să spun că ceea ce este în lege se poate întâmpla.

Dar atât timp cât acest articol rezistă, am dorinţa să mă uit în ochii fiecăruia dintre dumneavoastră şi să vă spun că ceea ce este scris în această lege se poate şi se va întâmpla cu această condiţie: să existe resurse”, le-a spus ministrul Educaţiei profesorilor, la Râmnicu Vâlcea, citat de Agerpres.

Cîmpeanu a menţionat că pentru implementarea măsurilor prevăzute în proiectul noilor legi ale educaţiei ar fi nevoie de cel puţin o dublare a actualului buget al Ministerului Educaţiei.

„Resurse înseamnă că avem nevoie de mai mult decât dublarea bugetului Ministerului Educaţiei, pentru că impactul bugetar doar al acestei legi a învăţământului preuniversitar, fără învăţământul universitar, este de 31 de miliarde de lei, faţă de 30 de miliarde de lei cât este bugetul ministerului astăzi. 50% din start, adică jumătate din acest impact, este generat de creşterile salariale”, a mai spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu s-a aflat vineri după-amiază la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu cadrele didactice şi cu reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor pe marginea proiectului Legilor Educaţiei – România educată.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    vineri, 12.08.2022 at 22:25

    Tu crezi că proştii din guvern te bagă în seamă ? Ei au alte obiective, printre care pregnant, creşterea bugetului serviciilor. Că cine conduce îşi trage partea tot timpul. Vezi celelalte rectificări din anii trecuţi.

  2. Ignoranta

    sâmbătă, 13.08.2022 at 05:20

    Cei care s-au ajuns pe tronuri fara sa aiba prea multa scoala nu dau doi bani pe profesori. Astia stiu doar de avocati care sa ii apere cind sunt prinsi la furat! Ciudat e ca un prof ajuns sus uită de cum a fost la scoală!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement