Actualitate
Ministrul Educației: Unitățile de învățământ vor trebui să-și publice bugetul de venituri și cheltuieli la aviziere și pe site-urile proprii
Unitățile de învățământ vor trebui să publice la aviziere și pe site-urile proprii bugetul de venituri și cheltuieli, a transmis într-un interviu ministrul Educației, Adrian Curaj.
Potrivit acestuia, transparența vine și din respectul față de societate. „Mă gândesc la universități, la școli. De exemplu, am solicitat ca școlile să își afișeze, să publice bugetul de venituri și cheltuieli. Este respectul școlii față de finanțarea activității educaționale de către administrația locală, sau atât cât vine de la minister, ori din fonduri europene. Dacă aceste elemente de transparență ar veni ca un reflex natural, nu forțat, atunci ar fi mult mai simplu”, a transmis ministrul.
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, le-a cerut printr-o notă inspectoratelor școlare legat de asigurarea transparenței decizionale să monitorizeze ca până pe 31 ianuarie toate unitățile de învățământ să asigure afișarea bugetelor la avizier, precum și postarea pe prima pagină a site-urilor proprii.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News