Connect with us
Advertisement

Economie

Ministrul Energiei: Cum să plătim o factură la un hoţ? Furnizorii au greşit că au emis facturi fără compensare, fără plafonare

Publicat

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că există numeroşi furnizori de energie care au emis facturi către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări pentru facturi, el susţinând că s-a aflat personal în situaţia de a primi o factură cu tarif necompensat şi neplafonat.

Ministrul le recomandă celor care constată că au astfel de facturi să nu le plătească şi să ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

Vezi și VIDEO: Ciucă anunță o nouă schemă de ajutor pentru reducerea facturilor la curent și gaze. De când se vor aplica măsurile

Ministrul Energiei: Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorul

„Da, furnizorii au greşit şi au greşit că au emis facturi către oameni, unii dintre ei, să zicem, fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor până astăzi a dat drumul la facturi fără să aplice legea.

Abia astăzi şi probabil în urma controlului declanşat de către Autoritatea de Protecţia Consumatorului, solicitat de mine săptămâna trecută, pentru a verifica la absolut toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale dacă aplică legea (…) şi eu am primit factură de la acel furnizor necompensată şi neplafonată, abia în urma acestui control care a pornit şi avansează au început să emită facturi.

Toţi au dat, să zicem aşa, în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-şi adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ţi adaptezi un program informatic pentru a face nişte scăderi, înmulţiri, împărţiri? Până la urmă lucrurile sunt simple”, a afirmat ministrul Energiei la Realitatea Plus.

El a făcut un apel către furnizori „să-şi revină şi să dea drumul la facturile recorectate”, susţinând că există încă furnizori mici, care lucrează mai ales în mediul rural, care nu aplică plafonul şi compensarea.

Virgil Popescu a arătat că crede că din informaţiile pe care le are, de luni, 10 decembrie, şi ultimul furnizor şi-a adaptat sistemul informatic pentru emiterea facturilor conform legislaţiei care prevede plafonare şi compensare.

El a spus că „un furnizor care nu are foarte mulţi clienţi, dar un furnizor cu foarte mare potenţial” a respectat legea, el spunând că se referă la Hidroelectrica.

Virgil Popescu: „Cum să plătim o factură la un hoţ?

Ministrul le-a recomandat consumatorilor care constată că furnizorii nu au respectat legea atunci când au emis facturile să nu le plătească înainte de a regla situaţia.

„Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a explicat ministrul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

sursa: news.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. albaiulian

    marți, 11.01.2022 at 07:37

    Din pacate cel mai mate HOT esti, tu bai domn’ ministru. Intr-o tara normala erai demult, atat tu cat si „baietii destepti” din jurul tau, la puscarie. Acum se vede de ce a inistat PNL sa te pastreze in functie, cu orice pret!

  2. Vania

    marți, 11.01.2022 at 09:05

    De acord!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement