IMG_1497Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a ajuns luni, împreună cu o echipă din minister, la Alba Iulia, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și județene. Au fost discutate probleme legate de derularea proiectelor, ministrul explicând că a venit cu intenția de a asculta ce au de spus oamenii care au performat în ceea ce privește fondurile europene și de a nota. 

Publicitate

În ceea ce privește vizita sa la Alba Iulia, ministrul a declarat că și-a propus să facă acest lucru de când a fost numit ministru. „Nicușor Moldovan (n.r. - citymanagerul municipiului Alba Iulia) m-a invitat. Eu am vrut să vi-l răpesc, să îl iau la minister, dar a zis că nu pleacă de la Alba Iulia, că are aici o echipă. Am venit și am luat patru pagini de notițe”, a spus Cristian Ghinea.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Am venit să ascult, am venit să văd ce au de spus oameni care chiar au performat în ceea ce privește fondurile europene. Ce îmi place mie la Alba Iulia, în ce privește fondurile europene, este faptul că avem un proiect integrat, în sensul în care a fost o viziune, unde vrem să ajungem, și apoi s-au căutat diverse surse de finanțare. Aceasta este foarte important deoarece se întâmplă de multe ori să existe proiecte europene făcute doar pentru ca să luăm niște bani, să nu fie sustenabilitate, adică să nu rămână în viață foarte mult proiectul respectiv după ce se termină finanțarea. Vreau să dau exemplu ce s-a făcut cu Cetatea aici. Municipiul a atras 150 milioane de euro. (...) Am considerat că am ce să învăț de la oamenii aceștia”, a explicat ministrul, într-o conferință de presă susținută la Primăria municipiului Alba Iulia.

Publicitate

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a discutat luni, la Alba Iulia, cu reprezentanţii administraţilei locale şi judeţene din Alba despre probleme în accesarea finanţărilor, pregătirea proiectelor pe următorii patru ani sau situaţia celor majore de infrastructură.

Întâlnirea de la Primăria Alba Iulia a început după ora 10.00, cu participarea ministrului Cristian Ghinea, a primarului Mircea Hava, preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, viceprimarului Paul Voicu, citymanagerului Nicolaie Moldovan şi a altori reprezentanţi de instituţii publice locale.

Printre subiectele discutate se numără dificultățile avute de administrațiile locale în absorbția fondurilor europene aferente perioadei 2007 – 2013, pregătirea proiectelor de investiții ale administrației publice locale pentru perioada 2014 – 2020, propuneri de modificare a cadrului legal și ghidurilor de finanțare pentru noua perioadă de programare, situația proiectelor majoră de infrastructură de mediu din județul Alba, situația MySMIS 2014 și cea a condiționalităților ex-ante și calendarul lansărilor de proiecte pentru administrația locală.

Publicitate

După-amiaza, ministrul Cristian Ghinea vizitează zona istorică, respectiv proiectele finanțate de Comisia Europeană și Guvernul României și Palatul Principilor Transilvaniei.

Vezi şi Încă un pas pentru restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia. Primăria a depus cererea de finanţare, la ADR Centru. Cum va fi transformată clădirea