Actualitate
Ministrul Fondurilor Europene: ”Proiectul depozitului de deșeuri de la Galda de Jos riscă să-și piardă finanțarea de la UE”
Prezent la Alba Iulia cu ocazia inaugurării a noii stații de epurare a apelor uzate, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a participat și la conferința de presă organizată de PSD Alba. Printre subiectele abordate, s-a numărat și proiectul pentru delegarea și transportarea deșeurilor de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din Galda de Jos. Acesta s-a declarat foarte nemulțumit pentru modul în care „avansează” aceste lucrări.
Proiectul, în valoare de 48.000.000 de euro se află încă la stadiul de licitație contractelor de lucrări, iar acest lucru poate duce la pierderea finanțării. Ministrul Fondurilor Europene a spus că îi este foarte greu să creadă că până în 2015, toate aceste probleme vor fi rezolvate conform contractului de finanțare.
”Mai aveți un proiect care din păcate este într-un risc foarte mare, un deponeu la nivel de județ, undeva la 48.000.000 de euro este proiectul. Eu aș fi sperat să fie un proiect care să fie destul de avansat astăzi. Din păcate, sunt încă în curs de licitație contractele de lucrări, care sunt principalele elemente ale acestui contract. Este cam greu de crezut că se vor încheia licitațiile. Este o pierdere pentru că mi-e greu să cred că până în decembrie se vor încheia și licitațiile și că totul va fi făcut așa cum cere contractul de finanțare. Ceea ce va duce la situația de a se pierde finanțarea.
Știm foarte bine că ce nu se termină până în 2015, se pierde tot și automat statul și guvernul, sper să fim cu toții de acord, ca atunci când astfel de situație există, nu poate să preia statul român pentru că totuși e un efort destul de mare și atunci ușor, ușor, cei care se fac vinovați la nivel local, nu știu, pentru modul defectuos al unei idei de proiect să răspundă pentru că cetățenii trebuie să știe foarte clar de ce prețul la gunoi este mai mare decât ar fi putut să fie în cazul în care ar fi fost un proiect european”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News