Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ministrul Mediului, despre cererea de arbitraj în cazul Roșia Montană: „Ne vom apăra și vom depune toate probele în instanță”

Fosta cariera ”Cetate” de la Rosia Montana

Publicat

Fosta cariera ”Cetate” de la Rosia MontanaReferitor la decizia Gabriel Resources, acţionarul majoritar al companiei Gold Corporation, de cere arbitraj internaţional, după refuzul autorităţilor române de a permite demararea proiectului Roşia Montană, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat la Alba Iulia că ministerul este pregătit să depună, dacă este cazul, toate probele în instanţă.

Citeşte şi Gabriel Resources a depus cerere de arbitraj internaţional împotriva României privind proiectul minier de la Roșia Montană

”Statul român a făcut toate demersurile și și-a îndeplinit conform legii toate atribuțiile. Faptul că a apărut un comunicat de presă că am putea să ajungem la comisia de la Curtea de Arbitraj, este normal, fiecare dintre noi avem posibilitatea să ne adresăm unei anumite instanțe. Noi ne vom apăra, bineînțeles și vom depune toate probele noastre în instanță”, a spus ministrul Mediului.

Referitor la despăgubirile pe care statul roman ar putea să le plătească, ministrul susţine că „atâa timp cât Guvernul României a făcut toate demersurile și am trimis inclusiv Parlamentului României ca să se poate exprima dacă <da> sau <nu> în ceea ce privește modul de exploatare sau dacă să se facă sau nu în România, dacă cumva am greșit noi, instanța va spune <da> sau <nu>

Am considerat că tot ceea ce am întreprins noi, pentru obținerea autorizației integrate de mediu, pentru studiu de impact asupra evaluării sănătății populației sau asupra impactului de mediu, au fost cerințe conform legii, deci ca atare, noi ne-am îndeplinit această misiune.

Cu toate acestea, poate că termenul a fost un pic mai lung, dar procedura este ca atare respectată. Termenul  fost mai lung pentru că fiecare pas care a fost făcut a trebuit să fie extrem de riguros analizat astfel încât să nu avem probleme în momentul în care am putea să ajungem în instanță cu această speță.

Procedura de evaluare a fost odată făcută, analizată, și atâta timp cât Guvernul a trimis către Parlament să analizeze, din punct de vedere al nostru nu știu dacă am putea să ne întoarcem la ceva ceea ce am mai făcut”.

La rândul său, președinte ANPM, Toma Florin Petcu, a menţionat cădecizia Comisiei Parlamentare este una clară, care este deasupra Guvernului, deasupra ministerului, deasupra Agenției Naționale pentru Protecția Mediului sau Agenției pentru Protecția Mediului Alba. Bine, în fața unei alte solicitări sau dacă au câștig la curtea de arbitraj sau în instanță, e posibil ca statul român să fie obligat”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate