Actualitate
Ministrul Mircea Duşa: „Analizăm mai multe locaţii MApN şi le transferăm administraţiei locale”
Ministrul Apărării, Mircea Duşa a confirmat, joi, că imobile şi terenuri care aparţin Armatei, dar care nu mai sunt folosite vor fi cedate administraţiilor locale. Acesta precizează că va analiza mai multe locaţii ale MApN, care ar putea fi transferate către autorităţile locale.
Ministrul a făcut aceste declaraţii la Timişoara. „Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a spus Mircea Duşa, citat de realitatea.net.
Reamintim că mai multe imobile din patrimoniul MApN situate în centrul istoric al municipiului Alba Iulia sunt obiectul unor proiecte locale de a fi transformate în sedii ale autorităţilor judeţene sau spaţii de învăţământ ori comerciale. Consiliul Judeţean Alba intenţionează să elibereze actualul imobil în care funcţionează şi Curtea de Apel Alba Iulia şi să ocupe spaţiul de pe strada Mihai Viteazu nr. 11, unde se află Centrul Militar Judeţean. Acesta va fi transferat pe strada Regina Maria nr. 6, aflat în proprietate publică, în spaţiile eliberate de Centrul de cultură „Augustin Bena” şi Serviciul „Salvamont”. În clădirea Centrului Militar, din apropierea Porții a III-a a Cetății, proaspăt renovată, se anunţa amenajarea la parter unui centru de informare turistică al județului Alba, o galerie de artă pentru artiștii Uniunii Artiștilor Plastici din Alba și o cafenea-restaurant cu profil artistic. Imobilul se află deja în administrarea CJ.
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a preluat încă din 2004, însă cu drept de administrare, spaţii de la MApN. Este cazul Corpului “H”, ce devine sediu pentru Centru de Învățământ și cercetare multidisciplinară (str. Al. Sterca Şuluţiu, fosta str. Romană, nr. 3, în interiorul zonei construite protejate, de interes naţional, situl urban “Cetatea Alba Iulia”).
Alte clădiri ale MApN din Cetatea Alba Carolina ar putea fi transformate în cămine studenţeşti.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
VICTOR
joi, 21.03.2013 at 14:51
Cladirea Centrului Militar nu mai poate face obiectul unui transfer deoarece este de mult in administrarea Consiliului Judetean. Intrebati la Cons. Jud. cati bani au investit in ultimii 10 ani in aceasta cladire. Cel mai mult rau a facut Theo Atanasiu, cand a refuzat cu incapatanare sa cedeze spatiile de la ”coada calului”, dar si santurile Cetatii, timp in care s-au degradar si au fost irosite oportunitati importante de finantare.
P.S. Sunt curios daca si acest mesaj este sters – cu sau fara stirea voastra.