UPDATE: Potrivit unor surse din cadrul organizatorilor Eagles Fighting Championship, luptătorul din Cugir a fost găsit inconștient în dimineața zilei de 22 iunie și a fost internat...
Nu de puține ori s-a vorbit despre reabilitarea clădirii unde funcționează cazarma din Cetatea Alba Carolina. Acesta se află în domeniul public al Statului Român și...
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, consideră că legislația privind autorizarea funcționării spațiilor publice trebuie modificată astfel încât aceasta să fie mai dură. „Va trebui ca organele statului...
În România, ar putea fi reintrodus serviciul militar, însă nu va fi obligatoriu, ci pe bază de voluntariat. Rezerviştii voluntari vor fi oamenii pe care armata...
Luni, 15 septembrie, începând cu ora 12.00, la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, se va desfăşura ceremonia deschiderii anului şcolar 2014-2015. La eveniment...
Ministrul Apărării, Mircea Duşa a confirmat, joi, că imobile şi terenuri care aparţin Armatei, dar care nu mai sunt folosite vor fi cedate administraţiilor locale. Acesta...
La nivelul Poliției Române, vor fi reînfiinţate posturile de poliţie rurală, începând cu 1 septembrie. Acestea vor fi conduse de şefi de post, prin reorganizarea personalului...