Actualitate
Ministrul Muncii: De la 1 iulie se vor majora primele salarii. Salariul minim va creşte cu 100 de lei pe an
Primele majorări salariale se vor face mai repede decât . Acesta a fost anunţul făcut de Olguţa Vasilescu, într-o emisiune TV. În plus, salariul minim pe economie va creşte cu 100 de lei pe an, a mai precizat ministrul Muncii.
Primele majorări salariale se vor face de la 1 iulie. Acesta a fost anunţul făcut de Olguţa Vasilescu, într-o emisiune TV. În plus, salariul minim pe economie va creşte cu 100 de lei pe an, a mai precizat ministrul Muncii.
Lia Olguța Vasilescu a explicat că legea salarizării unitare a intrat pe ultima sută de metri, fiind în faza ultimei lecturi.
„Programul de guvernare este foarte clar. Se vor majora salariile treptat până în următorii patru ani, iar media creşterilor va fi de 56%. Toate salariile vor crește cu un anume coeficient pe o perioadă de patru ani. Am luat în calcul estimările Comisiei de Prognoză. Ştim cât va crește salariul minim pe economie. Acesta va crește cu 100 lei pe an. În 2018 salariul minim va ajunge la 1.550 de lei.
De la 1 iulie 2017 se vor majora primele salarii. Acum discutăm procentul cu Ministerul de Finanţe. Cea mai mare creştere şi impactul bugetar cel mai mare va fi anul viitor. Sănătatea crește cu tot sectorul de la 1 ianuarie 2018.
Vrem să stopăm exodul medicilor. Au plecat 14.000 de medici din România. Singura soluție este să aducem salarizarea la 70 din îndemnizaţia medicului din UE. Salariile medicilor vor fi cuprinse între 1.200 de euro şi 3.600 de euro.
De asemenea, un inspector din Poliţie va ajunge la 5.000 de lei, iar un învățător va ajunge la 4.000 lei”, a declarat ministrul Muncii.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News