Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Muncii: nu va exista niciun spor mai mare de 20% pe angajat. Ce spune despre legea salarizării

Publicat

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, spune că nu va mai exista niciun spor mai mare de 20%, referitor la proiectul legii salarizării, aflat în lucru.

„La legea salarizării avem un corp al legii cu patru principii. Primul dintre ele este acela de a face o ierarhizare atât în interiorul familiilor ocupaţionale, cât şi între ele şi niciun salariu în plată să nu mai depăşească coeficientul de 12, care este al preşedintelui; grilă pentru administraţia publică locală, plafonarea sporurilor şi o bonificaţie care să fie legată de performanţă.(…)

Nu va exista niciun spor mai mare de 20% per angajat.

Mai este important de spus că în acest moment avem gata partea de filozofie a legii. Există trei variante de lucru pe anexe. Suntem în plină perioadă de consultări cu toate familiile ocupaţionale. Avem minimum două întâlniri în fiecare săptămână. Încercăm să terminăm consultările”, a explicat ministrul Muncii la Antena 3.

Ea a adăugat că, după finalizarea consultărilor, Banca Mondială va elabora cele trei variante de impact, care vor fi analizate în Coaliţie, apoi vor merge în Parlament.

„În tot acest proces, fie că discutăm despre pensii, fie că discutăm despre salarii, avem implicaţi patru actori: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Este un joc strâns pe care trebuie să-l facem foarte atent, dar vă asigur că îl facem în interesul românilor”, a punctat Simona Bucura-Oprescu.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. X

    duminică, 30.07.2023 at 11:24

    Cred și eu,când ai 50 de sporuri în administrație!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement