Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Sănătății anunță posibilitatea vaccinării băieților împotriva HPV. Compensare pentru fete și femei între 18 și 45 de ani

Publicat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță posibilitatea vaccinării băieților cu vaccin HPV și a compensării parțiale sau integrale a costurilor vaccinului pentru fete și femei cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani.

Această măsură are scopul de a reduce răspândirea virusurilor HPV care pot duce la diferite tipuri de cancer și implicit a numărului de îmbolnăviri. Pentru a informa publicul, va fi lansată o campanie de informare înainte de luarea deciziei.

Cât costă vaccinul HPV în farmacii

În prezent, vaccinul HPV este gratuit pentru fetele cu vârsta între 11 și 18 ani, iar o singură doză costă în jur de 600 de lei în farmacii.

Achiziționarea vaccinurilor se face de către Ministerul Sănătății pe baza solicitărilor făcute de părinți sau de reprezentanții legali transmise medicilor de familie.

Ministrul Sănătății mai spune că ”opțiunea pentru vaccinul HPV a fost de a-l compensa pentru că nu este destinat nou-născuților, cum sunt celelalte vaccinuri incluse în program, ci adolescenților, în special fetelor, care ar putea beneficia de o compensare integrală a acestui vaccin.

În plus, ne dorim ca și alte categorii să poată beneficia de vaccinare, în special femeile de vârstă fertilă, de la 18 până la 45 de ani, chiar dacă nu integral, printr-o compensare parțială. Comitetul național de vaccinologie a discutat și oportunitatea vaccinării băieților, iar toți membrii au îmbrățișat această idee ca fiind foarte utilă.

Ne dorim să existe o facilitate și pentru vaccinarea băieților pentru a reduce circulația virusurilor HPV care cauzează atât de multă suferință prin tipurile de cancere asociate acestei infecții. Suntem bucuroși că există încredere și solicitări pentru vaccinarea fetelor, dar asta nu înseamnă că nu vom continua proiectul și nu îl vom extinde pentru a beneficia cât mai mulți copii și adolescenți de acest vaccin.

Ce înseamnă compensarea vaccinului anti HPV

Compensarea presupune ca pacientul să meargă la farmacie cu o rețetă, iar produsul respectiv este compensat total sau parțial. Ne dorim să oferim cel puțin o posibilitate părinților să-și vaccineze și băieții. O familie care dorește să își vaccineze băiatul va primi o rețetă de la medicul de familie, iar cu aceasta se poate duce la farmacie și să achiziționeze vaccinul la un preț compensat. Există, evident, limitări financiare, iar gradul de compensare este stabilit în funcție de acestea.

Prof. Alexandru Rafila estimează că până la sfârșitul anului se va găsi o soluție pentru a asigura un anumit grad de compensare și pentru băieți, astfel încât părinții să poată începe să îi vaccineze. În ceea ce privește categoria de vârstă, există un comitet de vaccinologie care, pe baza experienței internaționale, va decide acest lucru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement