Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Sănătății: Hartă interactivă cu centrele de evaluare ambulatorie şi de testare COVID, lansată săptămâna viitoare

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că în cursul săptămânii viitoare ar urma să devină disponibilă o hartă interactivă cu centrele de evaluare a pacienţilor COVID.

În această hartă ar urma să fie incluse şi toate centrele de testare, pe măsura semnării contractelor aferente de către medicii de familie.

Citește și DSP Alba anunță pregătiri pentru valul 5 al pandemiei. Pacienții pozitivi se pot programa la 7 centre de evaluare din județ

Ministrul Sănătăţii a reamintit că marţi a avut loc o conferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi ai spitalelor care pot asigura asistenţă medicală pentru pacienţii COVID, dar şi pentru cei non-COVID care suferă de boli cronice.

„Am identificat deja o listă de 160 de centre evaluare ambulatorie a pacienţilor cu forme medii, probabil, de boală. Dar vom veni foarte repede şi cu criteriile legate de tipurile de pacienţi pe care îi vom direcţiona către aceste centre, la nivel naţional.

Cred că această listă se va completa şi în cursul săptămânii viitoare va fi disponibilă o hartă interactivă cu toate aceste centre, încât oamenii să ştie unde se pot adresa, pe de o parte.

Această hartă interactivă va cuprinde, pe măsura semnării contractelor de către medicii de familie, şi toate centrele de testare care vor deveni operaţionale la nivelul cabinetelor de medicină de famlie”, a arătat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Rafila a precizat că Ministerul Sănătăţii a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura creşterea accesului la testare, menţionând că a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

„Deja am definitivat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate forma contractului care va permite plata rapidă către medicii de familie a serviciilor legate de testare. Ele vor fi sub forma unui act adiţional la cel de vaccinare pentru medicii de familie care vaccinează sau unul separat, în cazul în care medicii de familie nu optează pentru serviciu de vaccinare”, a spus ministrul.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement