Connect with us
Advertisement

Eveniment

Minor de 14 ani, AMENINŢAT cu PISTOL cu gaz, la Cugir. Agresorul, un tânăr de 22 de ani, REŢINUT

Publicat

pistolUn tânăr de 22 de ani din Cugir a fost reţinut, luni, după ce l-a ameninţat pe un adolescent în vârstă de 14 ani, cu un pistol cu gaz. Deţinea arma ilegal şi va fi prezentat magistraţilor, pentru dispunerea măsurilor legale.  

Potrivit IPJ Alba, duminică seara, în jurul orei 21.00, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată de către un minor de 14 ani, din Cugir, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Cugir, pe fondul unor discuţii contradictorii avute cu un tânăr din oraş, a fost ameninţat, cu o armă, de către acesta.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la locul incidentului, iar la scurt timp l-au identificat pe F.A.C., de 22 de ani, din Cugir, asupra acestuia fiind găsită o armă neletală, supusă autorizării (pistol cu gaz), cu care l-ar fi ameninţat pe minor.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Cugir, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba, s-a stabilit faptul că F.A.C. deţinea arma în mod ilegal, aceasta fiind din categoria celor neletale, supuse autorizării.

Faţă de F.A.C. a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor ameninţare şi tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost reţinut şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment precum şi pentru stabilirea modului în care tânărul a intrat în posesia armei neletale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement