Actualitate
Minori din Alba Iulia, cercetați pentru furt calificat. Unul dintre ei este propus pentru arestare preventivă

În urma activităţilor de cercetare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, marți, 15 ianuarie, au fost identificaţi principalii suspecţi de comiterea mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, situate pe raza municipiului Alba Iulia.
Poliţiştii au stabilit că în perioada 19 noiembrie 2012 – 14 ianuarie 2013, C.G., de 16 ani, împreună cu un alt minor de 15 ani, ambii din Alba Iulia, au comis 4 furturi din anexe ale locuinţelor şi din incinta unor societăţi comerciale sustrăgând produse alimentare, acumulatori auto, cabluri de cupru, scule şi motoare electrice, bunuri în valoare totală de 3.100 lei.
Faţă de cei doi suspecţi cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat precum şi în vederea recuperării prejudiciului şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.
C.G. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 16.01.2013 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News