Connect with us
Publicitate

Eveniment

Misterul salvării UDMR la europarlamentare. Cum au votat alegătorii din județele fără maghiari, candidații Uniunii

udmr

Publicat

Intrarea UDMR în Parlamentul European ridică semne serioase de întrebare cu privire la legăturile și complicitățile adânci care există în sistemul politic românesc între unele partide, cu o foarte posibilă implicare a serviciilor secrete. Cine a salvat partidul maghiarilor, în condițiile în care șansele de a obține 5% din voturi erau nule?

Conform tuturor sondajelor serioase, realizate anterior votului, UDMR era cotat cu o intenție de vot situată între 3,8 și 4 procente. În condițiile în care prezența la vot a fost masivă, procentul ar fi trebuit să fie și mai mic. Asta pentru că UDMR are un electorat relativ fidel, dar limitat. Adică cu cât votează mai mulți etnici români, cu atât procentul UDMR este mai mic, iar la o prezentă de peste 40%, șansele de a depăși pragul scad dramatic. 

Marea problemă a UDMR s-a numit asocierea cu PSD, ceea ce i-a demobilizat pe o mare parte dintre maghiarii tineri, unii dintre ei mai sensibili la mesajele USR decât eternele clișee care le sunt servite de liderii lor, cu prilejul fiecărui rând de alegeri.

În ultimele două săptămâni ale campaniei electorale, mesajele publice venite dinspre UDMR pe toate canalele de comunicare (la evenimentele organizate, în postările pe conturile partidului și ale candidaților, prin intermediul bisericilor reformate și catolice) s-au centrat pe două idei: partidele românești nu reprezintă interesele comunității maghiare, iar eșecul UDMR lasă maghiarii fără voce la Bruxelles.

În acest context, UDMR a obținut un miraculos 5,26%, procent alcătuit dintr-un număr record de voturi. Cine a salvat, totuși, Uniunea? 

Este destul de dificil să știm cine, dar e mai ușor să aflăm cum. Voturi suplimentare pentru Uniune au fost pulverizate la nivel național în cele 18.000 de secții, în speranța că nu se vor observa câteva voturi în plus pentru maghiari, printre celelalte.

Doar că s-a observat, mai ales în județele din sudul țării și în unele județe din Moldova, unde oamenii au văzut maghiari doar la televizor. 

De exemplu, la Ialomița, din 28 de maghiari câți s-au declarat la recensământ, au votat cu UDMR 712. La Călărași, partidul maghiarilor a obținut 686 de voturi de la cei 72 de unguri.

ex Exemplele pot continua. Teleorman: 18 de maghiari – 667 de voturi pentru UDMR, Prahova: 447 de maghiari – 2.184 de voturi, Olt: 66 de unguri și 877 de voturi sau Giurgiu: 59 de maghiari și 731 de voturi.

Situație asemănătoare în Moldova. Dacă la Iași sunt declarați 146 de maghiari, numărul de voturi obținut de partidul lor este de 2025.

La Neamț, la Botoșani, la Vrancea, la Tulcea, la Gorj, la Dolj sau la Dâmbovița, numărul voturilor obținute de UDMR a fost și de 9-10 ori mai mare decât numărul maghiarilor declarați.

Paradoxal, în unele județe cu populație maghiară semnificativă, precum Bihor, Satu Mare, Sălaj, numărul de voturi pentru UDMR a scăzut în comparație cu alegerile parlamentare din 2016.

Asta a făcut ca UDMR să obțină la aceste alegeri un număr total de 476.681 de voturi, cu 36.272 mai multe decât la alegerile parlamentare din 2016 și cu 64.858 mai multe voturi decât la alegerile locale din 2016.

În spațiul public s-au făcut speculații că UDMR a fost ajutată să treacă pragul chiar de către PSD și PNL, care ar fi da ordin organizațiilor din teritoriu să obțină un anumit număr de voturi pentru partidul maghiarilor.

Liberalii au infirmat public că ar fi avut de a face cu așa ceva.

Alte speculații țin de posibilitatea ca serviciile de informații să fi contribuit la această operațiune, care ar fi menită să îi mențină pe maghiari în ”mainstream”.

Sursă foto: facebook UDMR

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 30.05.2019 at 23:02

    Probabil ca cei din servicii au facut treaba. Ca la Tokes cand a fost ales europarlamentar. Vedeti statistica.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate