”Culoarul de salvare” ar putea fi introdus în actualul Cod Rutier. Este vorba despre obligațiile șoferilor în ambuteaje, atunci când în zonă apar autospeciale de urgență. Autospeciale precum cele ale pompierilor (autospeciale de stingere, SMURD etc) polițiștilor sau ale echipajelor de Ambulanță. 

Publicitate

Pe scurt, un proiect de lege inițiat de USR ar urma să clarifice ce trebuie să facă șoferii în condiții de ambuteiaj sau trafic intens, astfel încât să ușureze trecerea mașinilor de urgență.

Ideea nu este nouă, ci a fost implementată în Germania încă din anii 80”. Pe lângă o nouă obligație a șoferilor, dacă inițiativa va deveni realitate, șoferii care nu respectă nouă regulă ar putea fi amendați.

De ce vor modificarea Codului Rutier

Inițiatorii precizează că regulile prevăzute acum în Codul rutier în cazul apropierii și trecerii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară și cu mijloace de avertizare luminoasă și sonoră în funcțiune pot fi aplicate doar pe drumuri publice fără trafic intens sau ambuteiaje. Pentru trafic intens și ambuteiaje, așa cum se întâmplă în special în orașe, nu sunt prevăzute însă reguli clare pentru conducătorii auto.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cum se va realiza ”culoarul de salvare”

O cutumă în trafic ar urma să devină obligație pentru toți șoferii.

Potrivit proiectului în cazul drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens: șoferii trebuie să se tragă cât mai pe dreapta și să lase loc în stânga, în cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi: șoferii de pe banda de lângă axul drumului trebuie să se tragă cât mai în stânga, iar toți ceilalți spre dreapta.

Șoferii care nu vor respecta riscă contravenții

”Nerespectarea obligației privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenție, la fel circulația printr-un astfel de culoar de către șoferii care nu au dreptul”, au declarat inițiatorii Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu.

Publicitate

Cum ar putea fi sancționați șoferii care fie  nu vor respecta regula culoarului, sau vor forța trecerea pe el.

Potrivit formei inițiatorilor „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile”.

Codul rutier prevede că încadrarea la clasa a II-a înseamnă 4 sau 5 puncte-amendă, dar și  suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Momentan proiectul a fost depus la Senatul României, dar pentru a deveni realitate acesta trebuie să treacă și de votul Camerei Deputaților, care este for decizional.

Publicitate