Connect with us
Publicitate

Actualitate

Monitorizări zilnice online la Unităţile de Primiri Urgenţe din spitale. Pacienţii vor fi chestionaţi de un personal neutru pentru aflarea nemulţumirilor

Publicat

Din februarie, se va introduce raportarea zilnică, online, la nivelul unităţilor de primiri urgenţe din spitale, pentru monitorizare în timp real, inclusiv a cheltuirii banilor publici. De asemenea, un personal neutru va colecta date la nivel naţional de la pacienţi din urgenţe, începând din aprilie sau mai, pentru a le afla nemulţumirile. Anunţurile au fost făcute de secretarul de stat Raed Arafat. Și la UPU Alba Iulia au fost semnalate foarte multe nemulțumiri din partea pacienților. Majoritatea reclama faptul că sunt ținuți în sala de așteptare ore întregi fără a fi consultați de medici.

„Dacă până acum am colectat date despre ce se întâmplă în sectorul prespitalicesc, intervenţii, sectorul de urgenţă, ambulanţe, SMURD, elicoptere, care ni se raportează şi ştim ce se întâmplă, începând cu luna viitoare vom introduce raportarea zilnică şi la nivelul UPU şi la compartimente. Urmează şi aspectul de raportare pe UPU, nu este o muncă în plus, fiecare UPU are un raport de gardă tip pe care îl completează. Ce va fi nou – acest raport va fi completat online şi va putea să fie accesat inclusiv la nivel de minister, ca să vedem şi să urmărim situaţia”, a spus Arafat, duminică, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş.

Acesta a precizat că, într-un an, la unităţile de primiri urgenţe finanţate de Ministerul Sănătăţii ajung în jur de 3,2-3,4 milioane de pacienţi, iar la compartimentele de primiri urgenţe din spitalele mai mici, care se încearcă să fie preluate la finanţare la minister – „o parte începând chiar cu acest an”, în timp ce o parte au fost preluate în anii trecuţi – încă un milion de pacienţi.

Arafat a arătat că fiecare unitate îşi va putea vedea raportul propriu online, iar de la minister, Departamentul de Asistenţă Medicală de Urgenţă – al cărui personal va creşte de la doi la opt oameni, în acest an – va vedea rapoartele tuturor unităţilor.

„Va fi un raport tehnic şi ne informează unde sunt probleme. Monitorizarea este importantă pentru cheltuirea banului public”, a spus Arafat.

Acesta a precizat că până acum se făceau monitorizări ale UPU, care nu erau în timp real, prin vizite şi prin monitorizare încrucişată, şi că şi în trecut s-au depistat nereguli.

Raed Arafat a declarat că la întrunirea Comisiei Naţionale de Medicină de Urgenţă, care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Mureş, au fost discutate principalele probleme legate de unităţile de primiri urgenţe, una dintre acestea fiind nemulţumirea pacienţilor care se prezintă la UPU.

El a anunţat că un „personal neutru”, adică din afara unităţilor de primiri urgenţe, va colecta date la nivel naţional de la pacienţii aflaţi la UPU, formularul fiind în curs de finalizare.

„Comisia a discutat problemele principale cu care ne confruntăm în unităţile de primiri urgenţe din punct de vedere al relaţiei cu pacienţii care vin acolo şi motivele principale de nemulţumire ale pacienţilor. Ca să avem ideea clară despre ce se întâmplă, a fost chiar lucrat un formular care va fi definitivat în următoarea săptămână şi vom începe să facem evaluări, cu personal neutru, adică din afara unităţilor de primiri urgenţe, care se va deplasa şi va colecta date de la pacienţi – părerea lor despre sectorul de primiri urgenţe, care este situaţia, ce i-a nemulţumit, ce i-a mulţumit”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.

El a precizat că acţiunea de colectare de date va debuta în aprilie sau mai şi va dura doi ani, pacienţii vor răspunde sub protecţia anonimatului, iar „personalul neutru” care va colecta date de la aceştia nu trebuie să fie neapărat medical, ci poate fi format chiar din angajaţi din cadrul ministerului sau ai direcţiilor de sănătate publică.

Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost aplicat la Cluj, cu întrebări şi note, iar rezultatele sunt „interesante”.

Arafat a precizat că datele astfel colectate vor fi prezentate mass-media, dar vor fi foarte importante şi pentru minister, care este interesat atât de percepţia pacienţilor, cât şi de posibilitatea îmbunătăţirii situaţiei în urma acestor evaluări.

Secretarul de stat a mai spus că există „o nemulţumire continuă” legată de timpii de aşteptare la UPU, dar, în condiţiile unui număr mare de pacienţi, se face un triaj, în funcţie de gravitatea cazurilor, şi nu de ordinea în care s-au prezentat acolo, iar acest lucru este prevăzut în protocoalele de triaj şi se întâmplă oriunde în lume.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate