Uncategorized
Mopedist din Ocna Mureş, prins în trafic cu 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 62 de ani s-a ales cu dosar penal
Un bărbat de 62 de ani din Ocna Mureş a fost oprit în trafic de poliţişti în timp ce conducea un moped cu alcool “la bord”. S-a ales cu dosar penal.
Duminică, la ora 19.27, agenţii din cadrul Postului de Politie Noşlac, în timp ce se aflau în exercitarea sarcinilor de serviciu pe DJ 107G, pe raza comunii Noşlac, au oprit pentru control un moped condus de Andrei S. (62 ani) din Ocna Mureş. Întrucât bărbatul emana aburi de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare, faţă de Andrei S., se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News